Clubul Român de presă face plângere penală împotriva lui Băsescu
0Clubul Român de Presă va depune o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pentru incidentul cu jurnalista de la Antena 1. "CRP recomandă embargo pentru ziua de joi în
Clubul Român de Presă va depune o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pentru incidentul cu jurnalista de la Antena 1.
"CRP recomandă embargo pentru ziua de joi în legătură cu orice va declara şi va întreprinde Traian Băsescu. Considerăm că gestul lui înseamnă privarea cititorilor şi ascultătorilor de informaţii", a afirmat preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.
"Vom acţiona în mod similar şi asupra altor politicieni. Acestea sunt nişte măsuri drastice ale Clubului, nu aveam de ales într-o situaţie de asemenea gravitate. Asta se impune de acum înainte în cazul fiecărui politician care va mai îndrăzni să facă aşa ceva şi vom proceda în consecinţă", a mai declarat preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, la ieşirea de întâlnirea Consiliului de Onoare al CRP.
"Suntem perfect conştienţi că domnul Băsescu nu este singurul care a făcut asemenea lucruri. Dispreţul şi ura clasei politice împotriva jurnaliştilor este prezentă de ani de zile şi pe zi ce trece ea se accentuează din ce în ce mai mult. De aceea am considerat că este necesar să luăm o poziţie tranşantă, nu regrete şi proteste doar", a subliniat Cristian Tudor Popescu.
Clubul Român de Presă (CRP) este o organizaţie de presă neguvernamentală care îşi propune să participe la îmbunătăţirea calitativă a presei româneşti şi la crearea unui mediu de afaceri favorabil companiilor mass-media.























































