Clubul Copiilor din Filiasi-Dolj, asediat de primarul Ciocioc
0Micutii nu mai au apa, curent si nici voie la toaleta Actualul primar al orasului Filiasi, Antonie Ciocioc, imediat dupa ce a castigat alegerile din anul 2000, a declarat razboi scolarilor din
Micutii nu mai au apa, curent si nici voie la toaleta Actualul primar al orasului Filiasi, Antonie Ciocioc, imediat dupa ce a castigat alegerile din anul 2000, a declarat razboi scolarilor din localitatea sa. De atunci el face tot ce-i sta in putinta pentru a evacua din actualul sediu Clubul Copiilor, insa acestia impreuna cu profesorii lor isi apara cu inversunare drepturile. Daca la inceput a fost vorba de mai multa diplomatie, presiunile au debutat in forta in aprilie 2001. Printr-o adresa, acesta a instiintat Clubul ca trebuie sa elibereze urgent spatiul, pentru ca acolo urmeaza sa ia fiinta "Muzeul Comunitatii". Sediul Clubului Copiilor se afla la etajul unu al unei cladiri din centrul orasului, peste drum de aceasta aflandu-se chiar primaria. La parterul aceluiasi imobil, construit in perioada 1918-1922, se afla Biblioteca oraseneasca "Anton Pann". Acolo au functionat pe rand scoala comunei Filiasi, scoala generala de opt clase, liceul teoretic devenit ulterior "industrial" si in cele din urma, internatul liceului. Din anul scolar 1982-'83, spatiile ramanand libere, acolo s-au mutat "Casa Pionierilor si Soimilor Patriei" la etaj, iar la parter Biblioteca. Pana in anul 2000 nu i-a deranjat nimeni pe copii. Directorul clubului, prof. Ilie Virgil, a spus: "Am primit tot felul de amenintari din partea primarului. Vazand ca nu cedam, din data de 8 iulie 2001 primaria a trecut la masuri de forta. Initial, ne-au intrerupt curentul electric prin ruperea cablurilor din tabloul electric. Un functionar s-a agatat de fire si a tras de ele. In luna octombrie, tot 2001, ni s-a sistat si furnizarea apei. Copiii au continuat sa vina la club. In special cei care invata dimineata vin zilnic. Scoala generala este peste strada. Ei prefera sa vina aici sa-si faca lectiile impreuna, pentru a nu sta singuri acasa pana vin parintii de la serviciu. Fata de aceasta stare de fapt, primarul a luat alta masura: a interzis accesul micutilor prin intrarea din fata si a batut in cuie usa de la parter ce da spre scari. A inchis si toaleta, iar cheia sta la bibliotecare. Acestea nu au voie sa-i lase pe copii sa-si faca nevoile acolo". Cand am ajuns acolo fara sa anuntam, am gasit cativa elevi jucand tenis de masa, iar intr-o clasa patru fetite isi faceau temele pentru a doua zi. Clubul are in dotare si calculatoare pe care membrii sai nu le-au mai utilizat din vara anului trecut. Din cauza lipsei de bani, doar soba dintr-o singura sala este folosita. Zilnic, acolo se aduna toti copiii care vin la club. Vitrina clubului pastreaza toate premiile pe care elevii Filiasiului le-au obtinut in decursul anilor, la diferite concursuri. In fata urgiei dezlantuite a primariei, micutii au de partea lor legea. Conform Legii nr. 84/1995 - a Invatamantului si a OG 206/2000 - ambele acte normative neabrogate si nemodificate, numai localurile scolare trec in gestiunea primariilor. Sediile si spatiile in care se desfasoara activitati extrascolare (cluburi si tabere scolare, inspectorate scolare, case ale corpurilor didactice etc.) raman in patrimoniul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Schimbarea destinatiei acestora se poate face numai in urma semnarii unui acord intre primaria din localitate si ministerul de resort. Primarul, care a fost si el cadru didactic (profesor de chimie), in toate inscrisurile evoca o hotarare a Consiliului local Filiasi. Aceasta, insa, cade in fata celor doua acte normative. Carciumioara de la... scoala Necazurile copiilor insa nu se opresc aici. Daca fatada imobilului este renovata, iar in fata intrarii principale este ridicat bustul lui Anton Pann, in spatele acestuia se gaseste reversul medaliei. Acolo se petrece un fapt scandalos. Intre Clubul Copiilor si Gradinita de copii din localitate (institutii pe care le desparte gardul) exista o ghereta de tinichea unde se comercializeaza bauturi alcoolice si tutun, fara scrupule. Dugheana amplasata chiar in incinta Clubului, apartine societatii SIMGAMES SRL, patron Sorin Projan. Acesta a fost amendat de politia orasului tocmai pentru vanzare de bauturi si tigari in interiorul unitatilor scolare, dar degeaba. In fiecare dupa-masa, numerosi localnici cumpara bauturi de acolo si le consuma in curtea interioara a Clubului Copiilor, iar apoi urineaza pe unde apuca. Dimineata copiii gasesc pe scarile pe care au acces sticle goale, chistoace si urmele betiilor intinse pana tarziu dupa miezul noptii. Magazinul a rasarit de putin timp, cat ai bate din palme. Bransarea acestuia la reteaua electrica s-a facut la 24 de ore dupa ce a fost depusa cererea. In schimb, cererea conducerii clubului zace de luni de zile prin sertare, pentru ca celor de la Electrica le trebuie avizul... primariei. Antonie Ciocioc da de inteles ca de fapt totul este o "abureala" in privinta activitatii Clubului: "Acolo sunt 11 cadre didactice care stau cu cativa elevi in patru sali de clasa. Le-am spus ca trebuie sa elibereze spatiul, cladirea fiind avariata la cutremurul din 1977 si trebuie neaparat consolidata. Le-am oferit spatiu intr-un camin al liceului din localitate, dar nu vor sa se mute". Acel camin este aruncat in spatele cladirii liceului si este, practic, o cladire parasita, fara apa, fara lumina si cu ferestrele daramate. Acolo vor edilii filieseni sa mute Clubul micutilor elevi.























































