Clasa socială a „specialilor“ din România este unică în lume. Pensiile speciale, ca la noi la nimeni
0Reforma pensiilor speciale poate fi făcută simplu și repede, dacă există voință politică, spun experții care explică faptul că în orice țară occidentală există sisteme de recompensare a persoanelor care-și asumă riscuri suplimentare în timpul vieții active, dar principiul pe care se merge este complet diferit față de ce se întâmplă la noi.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR, România s-a angajat să facă reforma pensiilor speciale. Capitolul negociat cu Comisia Europeană, care a avut la bază o analiză a Băncii Mondiale, are două cerințe: să nu se creeze noi categorii de pensionari privilegiați și elimiarea criteriilor aberante după care se acordă aceste pensii speciale. În prima decadă a lunii aprilie, Comisia Europeană a atras atenția oficialilor români că nu este de acord cu forma prezentată a legii pensiilor speciale și că reforma trebuie făcută așa cum ne-am angajat.
Șapte categorii privilegiate
În România există, în acest moment, șapte categorii de pensii speciale: magistrați, diplomați, funcționari, parlamentari, aviatori, personalul Curții de Conturi, personalul din instanțe și militari. Aceste pensii speciale nu au la bază principiul contribuției la sistemul public și, în unele cazuri, sunt chiar mai mari decât salariul pe care pensionarul îl primea când era în activitate.
Un magistrat, de exemplu, pe lângă faptul că iese la pensie cu un discount de vârstă de 20 de ani față de un cetățean obișnuit, primește după ieșirea din activitate cu titlu de pensie o sumă chiar mai mare decât salariul.
Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, cel care a negociat PNRR, a dat exemplul pensiei medii de magistrat de 19.000 de lei pe lună, față de pensia medie din sistemul public de 1.800 de lei pe lună. Dacă ar fi să primească doar pensia constituită pe baza contribuțiilor, aceasta ar ajunge la 4.000 de lei pe lună, în medie, pentru un magistrat. Restul, până la 19.000 de lei, este un premiu pe care statul îl acordă tuturor magistraților ca recunoaștere a muncii deosebite depuse.
Per total, cheltuielile cu pensiile speciale au ajuns la 12 miliarde de lei pe an.
Cum e la alții
În orice țară occidentală există sisteme de recompensare a persoanelor care-și asumă riscuri suplimentare în timpul vieții active sau suportă un nivel ridicat de stres, explică sociologul Alfred Bulai, profesor universitar la SNSPA. Principiul pe care se merge însă este complet diferit față de ce se întâmplă la noi: se recompensează persoane și nu categorii la grămadă și, în plus, există și riscul pierderii acelei recompense: „Sunt diferite formule care funcționează în diferite țări. Oameni care nu contribuie, dar primesc beneficii în plus. Dar nu primesc un cadou cum este la noi. În SUA, de exemplu, polițiștii au un contract în baza căruia primesc un salariu și o pensie la sfârșit, în funcție de cât au lucrat. Pe care pot să o piardă dacă sunt găsiți cu vreo problemă. Pentru că nu e un drept decât în baza unui contract, nu unul care se dă în orice condiții. Nu e golănia de la noi. Statutul special există, la președinți, de exemplu. La noi, toate pensiile elitei sunt speciale. Vom ajunge într-un final la o listă cu aceia care nu au pensii speciale, pentru că lista specialilor se tot mărește”.
Cei care au acum în România pensie specială sunt cei care au putere politică și de decizie și care și-au creeat o rețea de privilegii de care țin cu dinții. În România, se petrece un lucru abominabil și anume magistrații judecă cazurile în care ei sunt direct implicați, punctează Bulai: „N-ar trebui să aibă acest drept. Așa cum Curtea Constituțională n-ar trebui să ia decizii care o privesc direct. Este un principiu al statului de drept. Nu poți să iei tu aceste decizii, ci trebuie să creezi alte pârghii. Iar pârghia nu poate să fie decât Parlamentul. Într-o țară democratică în care puterea este a oamenilor și nu a unor judecători sau procurori. Nu militari, pentru că și asta e altă tâmpenie”.
Se poate merge pe ideea acordării unei prime la pensie, adaugă sociologul, pentru cineva care are un merit special: „Un sportiv sau un militar care a fost în teatru de operațiuni, a luptat pe front sau a fost rănit. Dar, la noi, iau toți militarii care n-au tras cu pistolul în viața lor decât în ținta din poligon, o dată la 10 ani. Or, de ce ai da pensie specială ăstuia? Ce stres are el? Ce justificare? Din păcate, sistemul funcționează complet anapoda”.
Suntem pe contrasens
De regulă, sistemul ideal este invers decât ce funcționează la noi. „În SUA, un tânăr care termină Dreptul intră în avocatură pentru că la 20 de ani nu poți să ai experiență să judeci oameni și, după ce dovedești că ești bun, ajungi în Parchet. Și, la sfârșitul vieții, ajungi judecător, dacă ești bun. La noi, e invers: cei mai tineri sunt magistrați și strâng o groază de bani și apoi se fac avocați. Pentru că ies și mai devreme la pensie decât restul lumii, iar diferența este uriașă, aberantă, n-ar trebui să existe. Și, în aceste condiții, de ce să renunțe la o pensie uriașă și sigură pentru ca să profeseze în continuare? E o aberație”, mai spune universitarul.
Ceea ce se întâmplă la noi este simptomul unui stat slab în care cei aflați la putere își securizează privilegiile și nu are nimic de-a face cu statul de drept și cu democrația care funcționează pe baza interesului public, punctează sociologul: „Alergarea după privilegii este o mentalitate mai veche. Să nu uităm că în comunism, toată lumea era egală, dar toate structurile de putere își creaseră propriile privilegii. Moștenim acest sistem”.
Faptul că a existat o campanie de promovare a privilegiilor ne-a adus în situația de a considera că un procuror ar fi mai stresat decât o învățătoare, mai spune universitarul: „Ceea ce e o glumă. E ca și cum cineva care se face boxer se plânge că și-a spart arcada. Păi, dacă te faci militar, e de așteptat că te bați cu cineva. Că doar nu te-ai făcut militar ca să stai în birou? Când te faci jandarm, n-ar trebui să te surprindă că-ți iei pietre-n cap. Îți asumi riscul pentru că asta e meseria. În al doilea rând, judecătorii și procurorii sunt foarte bine plătiți pentru ce fac. Nu mor de foame și au și ei nevoie de o pensie mare. Dimpotrivă, o duc mult mai bine decât alte categorii. Sunt și instanțe care sunt supraaglomerate, dar, în țară, nu e cine știe ce nebunie. Adică, nu vreau să spun că taie frunză la câini, pentru că în ministere și alte structuri chiar ai mulți care chiar taie frunză la câini și care și ei primesc pensii speciale, în condițiile în care nu au legătură nici cu eficiența, nici cu nimic”.
Discuțiile la nivelul societății ar trebui să fie sincere. „Nu în sensul că să moară și capra vecinului, dar, să vedem. Condițiile trebuie să fie legate de beneficiul social și de alte lucruri care fac ca să consideri că activitatea este de maximă eficiență. Dacă vorbim de domenii, la mineri, pe vremuri, se lucra 6 ore și se pensionau la 50 și ceva de ani. Vârsta biologică pe studii era cu 10 ani peste cea reală, atât erau de uzați. Dar un vagonetar încărca 5 tone pe zi, iar picamerul avea 50 de kilograme. Sunt meserii dificile, indiscutabil, care te consumă nervos. Dar ce, un jurnalist nu are riscuri? Dacă faceți o statistică, au fost omorâți mai mulți jurnaliști decât politicieni. Jurnaliștii au fost mult mai expuși. Eu nu sunt pentru niciun fel de pensii speciale. Mai mult, n-aș vrea să existe principiul contributivității pentru cei care lucrează în servicii sau alte structuri care servesc populația, ci aş vrea să fie o sumă – fie mare, fie mică – dar care să poată fi anulată. Am scăpa atunci de corupție. Pentru că magistratul s-ar mai gândi dacă ar fi la risc să-și piardă toți banii. Modelul american nu e tâmpit, La noi, l-a prins pe ăla din poliție cu ocaua mică și l-a pensionat. I-a făcut cadou pentru restul vieții mii de euro cu titlu de pensii speciale. Întotdeauna când dai ceva, trebuie să ceri ceva în schimb. Așa faci politică publică”, conchide universitarul.
Șeitan: ”Sunt dezamagit”
Cu toate că politicienii postdecembriști n-au făcut decât să paseze problema pensiilor speciale de la unii la alții, a existat un ministru în Guvernul Boc II – Mihai Șeitan – care a luat taurul de coarne și a desființat pensiile speciale integrându-le sistemului public. Excepție a făcut categoria magistraților pentru care Curtea Constituțională a decis că este just ca pensiile lor să rămână speciale. Sistemul a funcționat patru ani, până în 2014 când încet-încet pensionarii din ministerele de forță, cu influență în sistemul politic, au reușit să întoarcă roata și să-și securizeze statutul pensiilor speciale, cu și mai mult succes decât înainte.
În plus, au apărut și alte categorii de speciali, precum parlamentarii. „Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă și nu vreau să mă mai bag în acest subiect al pensiilor speciale. Nu vedeți că avem pensii obligatorii administrate privat, pilonul II, dar care, de 12 ani, nu au o lege care să spună cum se vor plăti. Și când întrebi de ce, ministrul Muncii zice că nu e treaba lui, cel de la Justiție, că nu treaba lui. Și oamenii cred acum că după ce vor ieși la pensie li se vor da banii înapoi în tranșe pe 5 ani. Și așa se și plătește, ceea ce e o prostie, pentru că aia nu mai pensie. Dacă-ți iei banii înapoi, puteai să te duci la bancă, nu era nevoie să fac pilonul II. Iar pensiile ocupaționale nici nu trebuiau introduse, pentru că există pilonul III unde se pot face. De fapt, nu se dorește să se facă nimic. Uitați-vă la ce se întâmplă cu pensiile publice. De trei ani se tot recalculează, asta doar pentru a nu se mai plăti majorări, creșteri, pentru că nu au ce să corecteze. Nu sunt greșeli decât în cazuri excepționale, câteva. Și atunci, de ce să recalculezi toate pensiile?”, spune acum Șeitan.
Se încarcă comentariile...
