Citiţi în Adevărul de mâine: Ceauşescu şi Iliescu mizează pe Stănculescu

În seara de vineri, 22 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau în cazarma unităţii militare 01417 din Târgovişte, condusă de colonelul Andrei Kemenici. Când a aflat că ofiţerii ascultau ordinele generalului Ştefan Guşă, dictatorul a izbucnit:

„Să nu executaţi ordinele lui Guşă! E un trădător, la Timişoara nu mi-a executat ordinele. N-a fost în stare să stăpânească situaţia. A trădat. Executaţi numai ordinele lui Stănculescu, el este ministrul vostru, am semnat decretul de numire azi-dimineaţă”.
Ceauşescu se afla într-o confuzie fatală. În realitate, Stănculescu lucrase împotriva lui Ceauşescu chiar de când dictatorul nu apucase să plece cu elicopterul de pe sediul CC al PCR. De la momentul numirii lui Stănculescu ca ministru al Apărării, de către Ceauşescu, trecuseră doar zece ore, dar parcă trecuse o viaţă. Între timp se prăbuşise un regim, un altul se închega cu sânge, iar „nemuritorii” soţi Ceauşescu se aflau la capătul unei zile îngrozitoare.

Deruta lui Nicolae Ceauşescu este pusă în evidenţă de un amănunt implacabil: la ora la care fugarul le spunea ofiţerilor de la Târgovişte să asculte doar ordinele generalului Stănculescu, acelaşi îndemn era formulat şi de „emanatul” noii puteri, Ion Iliescu!

Aşadar, pe 22 decembrie 1989, după ora 20.00, atât Ceauşescu, cât şi Iliescu mizau pe Stănculescu. Doar cel de-al doilea avea motive întemeiate s-o facă. Pentru Ceauşescu, generalul Stănculescu era o speranţă deşartă.

Aflaţi în Adevărul de mâine de ce şi Ceauşescu şi Iliescu mizau pe generalul Stănculescu.