Cinci raniti intr-un accident rutier la Golesti - Vrancea
0Cinci persoane au fost ranite, luni dimineata, intr-un accident rutier petrecut in localitatea vranceana Golesti, dupa ce, din cauza poleiului, soferul unui microbuz a pierdut controlul volanului, iar
Cinci persoane au fost ranite, luni dimineata, intr-un accident rutier petrecut in localitatea vranceana Golesti, dupa ce, din cauza poleiului, soferul unui microbuz a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a rasturnat intr-un sant de pe marginea drumului. "Erau doua microbuze care au plecat impreuna din Bacau. La un moment dat, microbuzul aflat in fata noastra, care era plin cu pasageri, a inceput "sa danseze" pe strada. Cred ca soferul nostru a franat pentru a nu intra in microbuzul din fata si atunci am intrat in sant", a declarat Dumitru Ilie (54 ani), unul dintre pasagerii aflati in microbuzul condus de bucuresteanul Dumitru L. (36 de ani), diagnosticat de medicii vranceni cu fractura de stern. Alaturi de acesta, in spital a fost internat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis si bacauanul Francisc Rotaru (41 ani), care mergea la o firma din Bucuresti pentru a-si gasi un loc de munca in Italia. "Stateam impreuna cu prietenul meu Ilie pe scaunele din partea dreapta a microbuzului. Dormeam, cand am simtit o lovitura brusca si foarte puternica. Cand m-am trezit, ma aflam deja intre scaune", a povestit Francisc Rotaru, un alt pasager internat la Chirurgie. Alti trei pasageri, dintre care si o femeie, au ajuns la spitalul din Focsani cu traumatisme minore, dar nu au necesitat internarea.