Chiar ne credeţi proşti?
0Comisia de Etică a Ministerului Educaţiei din Guvernul Ponta a decis că prim-ministrul nu a plagiat. Şeful Guvernului şi ministrul Ecaterina Andronescu, împreună cu toţi subalternii lor din comisia cu pricina, nu pricep un lucru foarte simplu.
În anul 2012 nu mai poţi să minţi în felul acesta.
Metabolismul plagiatului lui Victor Ponta este unul foarte normal şi sănătos pentru o guvrenare PSD. Declaraţia publică a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ameninţat cu desfiinţarea şcolii doctorale dacă se ajunge la concluzia că a fost un plagiat, este suficientă pentru a înţelege de ce s-a emis această decizie. În primul rând, nu puteau să-şi taie singuri creanga de sub picioare.
În plus, era chiar culmea ca o comisie a Ministerului Educaţiei să decidă că şeful Guvernului României e un plagiator. Indiferent de partidul aflat la guvernare.
Putea o astfel de comisie să-l declare plagiator pe Boc? Sau pe Văcăroiu? Poate pe Petre Roman, dar numai dacă Ion Iliescu se decidea, la vremea respectivă, să provoace o schimbare guvernamentală cu mai puţin deranj. Nu i-a sugerat Moscova că poate acţiona cu astfel de fineţuri şi a chemat minerii, dar asta e cu totul o altă discuţie.
Aparent fără nicio legătură cu plagiatul lui Ponta, Viorel Hrebenciuc a declarat miercuri, senin ca cerul de vară, că PSD nu încearcă să atragă oamenii la referendum prin tombole sau concursuri. În acelaşi spirit, când a fost acuzat că şi-a trecut în CV un master, Victor Ponta a prezentat o diplomă de absolvire a unui curs universitar, susţinând pe un ton naiv că totul este o făcătură. Apoi a urmat, în direct, afirmaţia nonşalantă că jurnaliştii spanioli nu au înţeles bine cum e cu demisia lui pentru că discuţia a fost în limba engleză.
Încă de la „maşinile de făcut bani" şi „drogurile" din sediul „ţărăniştilor", minciuni care au făcut carieră în timpul anilor de aur ai lui Ion Iliescu, liderii partidului clocit şi crescut mare de primul hidrolog al ţării au excelat în arta minciunii. Le-a mers de atâtea ori ulciorul la apă, încât au dobândit capacitatea să ne mintă perfect.
Diferenţa, în anul 2012, este că acum minciuna are picioare foarte scurte şi se întoarce repede împotriva lor. Hrebenciuc spunea că PSD nu face tombole, la două zile după ce 12.000 de cititori vedeau, numai pe adevarul.ro, documentele semnate de Liviu Dragnea în care se dau instrucţiuni clare pentru tombole, concursuri şi alte avantaje cu scop electoral. Toate site-urile de ştiri au prezentat aceste documente.
Victor Ponta flutura diploma de la Catania în timp ce tot internetul era plin cu CV-ul falsificat, în care scrie, negru pe alb, „master".
La o zi după ce a minţit în direct că a dat un interviu în limba engleză, ziariştii din Spania au postat pe site înregistrarea audio a discuţiei în limba română şi Ponta s-a făcut iar de băcănie.
Şi ajungem la plagiat. Ce nu pricep Ponta, Andronescu şi subalternii lor este că, în anul 2012, chiar nu contează verdictul clocit de Comisia de Etică. Paginile plagiate, comparate cu originalul, sunt peste tot pe Internet. Au acces la ele absolut toţi cei interesaţi să-şi formeze certitudini cu privire la acest subiect. Este pueril să-ţi imaginezi că poţi manipula publicul în aceste condiţii.
Oricine poate vedea zecile de pagini copiate „la xerox" şi va exclama siderat în faţa evidenţei: „Voi chiar ne credeţi proşti?" Cum poate să-şi imagineze cineva, oricine, că poate nega ceva aflat la vedere şi atât de accesibil tuturor?
Întrebarea inevitabilă în faţa acestei realităţi siderante este cât de proşti ne cred, în definitiv şi la urma urmei, politicienii care cred că, în anul 2012, mai pot mintă ca în 1990? Cât de mult desconsideră aceşti oameni publicul cărora se adresează? Cât de siguri sunt pe capacitatea lor de a manipula oamenii după bunul plac?
Mălin Bot este jurnalist şi redactor-şef adevarul.ro
Citeşte şi alte opinii de Malin Bot:
Gogoaşa Crin Antonescu: 37 de grame
Doctorul şi marinarul ne duc în ape tulburi
Infractorii adunaţi în PDL şi incompetenţii toleraţi în DIICOT
Revoluţia care nu a mai avut loc
Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu
Citeşte alte opinii pe platforma “ideilibere.ro“:
“Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta“