Cheile Bicazului,

poarta Moldovei cĂtre Transilvania

De la confluenţa Bistriţei cu Bicazul şi pâ nă la izvorul Bicăzelului se întinde un sălbatic sector de chei, care sunt creaţia apei şi a timpului în calcare. Mai sus de Bicaz Chei, începe poarta de intrare. Rapid, fulgerător, pereţii de stâncă se apropie parcă de tine.
Nici viteza nu a crescut, nici direcţia nu s-a schimbat, dar sentimentul este unul suprareal, de parcă totul este la locul lui, iar doar omul face notă discordantă, nu poţi să spui nici că este linişte, dar nici gălăgie, totul pare extrem de echilibrat. Senzaţia este accentuată de ceaţa care se ridică încet, încet. Vâjâitul Bicazului se aude şi prin geamul închis al maşinii, iar râul curge repede, nervos, supărat, prin stâncă, pentru a se linişti în mod curios câţiva kilometri mai jos. Bicazul, de altfel, este fidel cheilor pe care, în timp, tot el le-a săpat. Când pe dreapta, când pe stânga, el şerpuieşte alături de ieşirile de stâncă care formează unghiuri şi imagini care îţi taie răsuflarea. Deşi am intrat destul de obosit în chei, când am oprit să vedem mai de aproape cum ceva atât de slab ca apa se poate lupta într-un asemenea mod cu piatra muntelui, şi când am ascultat ropotul apei, alta era starea de spirit, eram parcă mai vioi, de parcă primisem un transfer de energie de la apă şi de la munte. Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine toată experienţa încercaţi, dacă sunteţi cu maşina prin chei, să găsiţi un loc unde să puteţi opri în siguranţă, apoi daţi scaunul pe spate, deschideţi geamurile şi respiraţi, adânc şi ritmat. Dacă sunteţi pe jos, luaţi o pătură, aşteptaţi până găsiţi un loc mai puţin umed, întindeţi-vă şi ascultaţi doar cum se grăbeşte, tunând, Bicazul la vale. Puteţi încerca să faceţi şi un picnic, dacă doriţi; iar la marginea drumului, care este foarte lin, în ciuda serpentinelor, găsiţi oameni care sunt dispuşi să vă vândă produse artizanale. Dar nimic nu se compară cu amintirea pe care v-o poate oferi tăietura din stâncă: când ascuţită, când rotunjită, când lată, când îngustă. Iar pentru ceva cu totul inedit, merită să mergeţi aproape de confluenţa cu Bicăzelul, unde, unei bucăţi din chei, acolo unde se îngustează valea ca o potecă, localnicii i-au pus numele "Gâtul Iadului".