Centrala se pune in functiune doar de catre personal specializat!
0Centralele termice murale sunt in general alimentate cu gaz metan. Racordarea centralei se face la o instalatie individuala de alimentare a locuintei cu gaz metan (contorizata individual), situatie in
Centralele termice murale sunt in general alimentate cu gaz metan. Racordarea centralei se face la o instalatie individuala de alimentare a locuintei cu gaz metan (contorizata individual), situatie in care este necesara incheierea unui contract intre consumator si distribuitorul de gaz. Acest contract trebuie sa prevada atat numarul consumatorilor casnici (inclusiv centrala termica), cat si consumul estimat de gaz pentru locuinta (cota de gaz). In cazul in care aceasta etapa a fost parcursa, nu exista impedimente in racordarea centralei dumneavoastra la reteaua de gaze. Va recomandam montarea unui regulator de presiune la racordul de la reteaua de gaze. Acesta atenueaza variatiile de presiune (cresteri si scaderi) din reteaua de distributie si asigura functionarea in regim optim a centralei, eliminand riscul de oprire de siguranta a centralei. Pentru localitatile ce nu au retea de gaze, exista posibilitatea alimentarii centralelor cu GPL (gaz petrolier lichefiat-clasica butelie). In acest caz, fie se achizitioneaza o centrala prevazuta pentru functionarea cu acest tip de gaz, fie se apeleaza la un centru de asistenta tehnica si service pentru a face modificarile necesare astfel incat termocentrala sa functioneze pe acest tip de gaz. Punerea in functionare a centralei termice este o operatiune efectuata gratuit, intotdeauna de personal specializat si autorizat ISCIR. Functionarea centralei fara a parcurge etapa descrisa mai sus duce la pierderea garantiei si mai ales la acceptarea de riscuri grave in exploatare. In conformitate cu legislatia in vigoare, utilizatorul trebuie sa solicite efectuarea (contra cost) a unei revizii anuale, urmata eventual de corectarea, reglarea sau inlocuirea elementelor de functionare necorespunzatoare. De regula, garantia se poate anula si in cazul in care nu se efectueaza reviziile anuale.























































