"Cei mai frumoşi ani" ai Crinei Matei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţă, prezentatoare, dansatoare, Crina Matei îşi doreşte să fie cântăreaţă în adevăratul sens al cuvântului. În seara aceasta, la Hotelul Phoenicia, ea va lansa albumul "Din cei mai

Actriţă, prezentatoare, dansatoare, Crina Matei îşi doreşte să fie cântăreaţă în adevăratul sens al cuvântului. În seara aceasta, la Hotelul Phoenicia, ea va lansa albumul "Din cei mai frumoşi ani", realizat împreună cu talentatul Marius Mihalache, după un concept al acestuia. Un album de cântece cu parfum de odinioară.
Actriţa Crina Matei a debutat cu rolul Polly în spectacolul "Opera de trei parale", în regia lui Beatrice Rancea, şi a fost nominalizată pentru acest rol la Gala UNITER. A prezentat emisiuni pentru copii şi de divertisment, diferite festivaluri: Festivalul naţional al cântecului şi dansului popular românesc "Dor de la Izvor" Mamaia 2002, Callatis 2003 şi 2004- secţiunea folclor, a jucat rolul Pamelei din serialul "Chestiunea Zilei", în regia lui Florin Călinescu, a fost Alina Marcu în episodul "ştirista", din serialul "La Bloc", dar niciuna dintre aceste manifestări nu i-a adus o creştere incontestabilă a imaginii sale aşa cum i-a adus emisiunea "Cei mai frumoşi ani".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite