Ceauşescu, "olteanul" care şi-a făcut judeţ!

Din motive neprecizate, dar lesne de înţeles, la reforma din '68, judeţele cu tradiţie istorică precum Făgăraş, Turda, Someş, Târnavele, Trei Scaune, Fălciu, Tutova, Roman, Putna, Muscel,

Din motive neprecizate, dar lesne de înţeles, la reforma din '68, judeţele cu tradiţie istorică precum Făgăraş, Turda, Someş, Târnavele, Trei Scaune, Fălciu, Tutova, Roman, Putna, Muscel, Romanaţi şi altele "măcelărite" şi scoase din hartă, după 1950 nu au mai fost reactivate. Nu puţine au fost însă şi "dramele administrative" ale judeţelor reînfiinţate.

Căderea Romanaţiului

Printre acestea, ca studiu de caz, drama judeţelor Olt şi Romanaţi este semnificativă. Totul a pornit de la originea extra-oltenească a unui dictator în devenire. Aşadar, viitorul mare cârmaci şi-a petrecut primii şapte ani de-acasă la umbra unor legende şi eresuri de "pseudooltenităţi obsesive".

Cel mai apropiat oraş, Slatina, rivaliza, dar nu se compara cu Caracalul, leagăn de romanitate şi fostă capitală a Romanaţiului, sau cu Craiova, marea capitală a Băniei, cetatea care a dat cei mai mulţi domni pe tronul ţării. Mai mult, cea mai mare parte a tinereţii, Ceauşescu, un lider roşu în plină ascensiune, a fost obsedat de faptul că marea Oltenie nu cuprindea şi ţinuturile sale natale.

A trebuit să devină puternic şi stăpân peste ţară pentru ca, în "68, sub pretextul unor prefaceri sociopolitice necesare, să tragă spuza pe turta lui şi să readucă localitatea sa natală la o matcă total artificială. Şi asta pentru că a luat câte un pic din mai multe foste judeţe vecine şi a sfârtecat pur şi simplu fostul judeţ Romanaţi pentru a readuce mai multe comune şi oraşe prospere la judeţul cu un singur oraş. Başca desfiinţarea "hegemoniei" Caracalului, fosta capitală de judeţ aflată, cu Slatina, într-o rivalitate istorică. Restul s-a numit reformă administrativ-teritorială. Reforma din "68!

Cronologia unor "reforme roşii"

1950, 6 septembrie. Prin Legea nr. 5/1950, au fost desfiinţate cele 58 de judeţe (ca şi cele 424 plăşi şi 6.276 de comune rurale şi urbane), câte mai rămăseseră din trupul sfârtecat al României Mari, în locul acestor forme tradiţionale de împărţire teritorială apărând, după "model sovietic", 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de oraşe şi 4.052 de comune).

1952. Numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Stalin (n.r. - după numele "tătucului" de la Moscova), Suceava, Timişoara şi, pentru prima dată după Unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară.

1956. Sunt desfiinţate regiunile Arad şi Bârlad.

1960. Etapa finală a reformei lui Dej, cu redistribuiri de teritorii şi redenumiri de regiuni, entitatea administrativă maghiară devenind Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, reducându-se la 16 numărul regiunilor

1968, februarie, 17. Prin legea adoptată de Marea Adunare Naţională s-a revenit la împărţirea administrativ-teritorială a ţării pe judeţe. În 14 ianuarie 1968 a fost publicată o hartă - proiect cu 35 de judeţe, care a fost discutată în organizaţiile partidului comunist, pentru ca, într-un final, să se ajungă la 39 judeţe, 236 oraşe, dintre care 47 de municipii, şi 2.706 comune având în componenţă 13.149 sate. În prezent, teritoriul ţării este împărţit în 41 de judeţe: aproape jumătate, ca număr, faţă de cele 71 de judeţele interbelice ale fostului Regat al României.

Judeţele Basarabilor, regiunile lui Dej şi reforma lui Ceauşescu

Împărţirea teritoriului românesc în judeţe este străveche, de pe vreme marilor voievozi, de la Basarabi la Mihai Viteazul. Primul document în acest sens este un hrisov domnesc din 8 ianuarie 1392, prin care Mircea Basarab Voievod a numit "judeţ" teritoriul "ţinutului Vâlcii".

Începând cu acea perioadă, împărţirea teritoriilor româneşti cuprindea, în Muntenia, "judeţele", în Moldova, "ţinuturile", iar în Transilvania şi Banat, "comitatele". După Marea Unire din 1918, an în care s-a născut şi Ceauşescu, viitorul reformator de mai târziu, împărţirea pe judeţe a fost extinsă la întreg teritoriul Regatului României.

Această împărţire a durat până la sfârşitul deceniului al cincilea al secolului trecut, când "exemplul Moscovei" devenise literă de lege la Bucureşti. Cum era şi firesc, după instaurarea regimului comunist, Republica Populară Română a trecut la împărţirea pe "regiuni", adoptând o primă lege a reformei administrativ-teritoriale în septembrie 1950, după "modelul sovietic".

Următoarea reformă majoră a avut loc în 17 februarie 1968, iar legea care a consfinţit-o a suferit unele modificări pe 19 decembrie 1968, pe 1 august 1979 şi pe 23 ianuarie 1981. Prin această mare şi ultimă reformă administrativ-teritorială, Ceauşescu nu a scăpat prilejul să readucă România pe făgaşul reîmpărţirii pe judeţe.

Chiar dacă întinderea şi structura acestora erau diferite semnificativ faţă de cele din perioada interbelică, judeţele lui Ceauşescu aduceau la rampa istoriei un parfum aparte: cel al României Mari.