Cea mai mare minoritate europeană | adevarul.ro

Cea mai mare minoritate europeană

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Numiţi romi, gitanos sau manouches, în funcţie de ţara în care trăiesc, ţiganii europeni numără şase milioane de suflete (fără spaţiul CSI) şi reprezintă cea mai mare, dar şi cea mai

Numiţi romi, gitanos sau manouches, în funcţie de ţara în care trăiesc, ţiganii europeni numără şase milioane de suflete (fără spaţiul CSI) şi reprezintă cea mai mare, dar şi cea mai discriminată minoritate a continentului. Potrivit statisticilor organizaţiilor nonguvernamentale, sunt 12 milioane de romi în ţările UE. Cei mai mulţi provin din România (2,5 milioane), fosta Iugoslavie (900.000) şi Bulgaria (800.000).

Etnia a fost supusă discriminării şi în ţările occidentale, care până de curând nu au avut o legislaţie de integrare a acesteia. În Italia, de pildă, destinaţia preferată a romilor proveniţi din estul Europei (în prezent, 160.000 după calculele autorităţilor italiene), aceştia sunt excluşi automat de la primirea cetăţeniei, indiferent dacă s-au născut sau locuiesc de-o viaţă în peninsulă.

Urmarea: copiii romi nu pot fi înscrişi la şcoală şi nici nu sunt recunoscuţi ca minoritate lingvistică. Italia şi-a atras în mai multe rânduri reproşurile Comisiei Europene pe această temă. Bruxelles-ul a promovat integrarea etniei, pornind de la procesul de educaţie, lăsând însă în seama ţărilor de origine întreaga răspundere. După doi ani de la lansare, iniţiativa "Deceniul de includere a romilor" a dat, potrivit reprezentanţilor etniei, rezultate mulţumitoare în domeniul educaţiei, mai puţin în cel al sănătăţii. (Adina Şuteu)

Top articole

Partenerii noștri