Cartierul de vile de la Agigea sta sa se surpe in mare
O data cu malul, se duc la vale si investitiile imobiliare din zona
Cartierul Arfal din Agigea este una dintre cele mai selecte zone rezidentiale din judetul Constanta. Ridicat in 1991, dupa o infratire romano-franceza, are o suprafata de 5 hectare. In vilele P+1/P+3 locuiesc deputati, presedinti de filiale de partid, afaceristi, doctori, directori din administratia publica locala. Majoritatea imobilelor sunt folosite mai ales ca locuinte de vacanta. O vila "la rosu" (avand doar scheletul din beton) costa intre 17.000 si 40.000 dolari, iar finisata - intre 60.000 si 140.000 $. Calculele investitorilor sunt, insa, date peste cap de evolutia zonei. In ultimii doi ani, nici o tranzactie imobiliara nu a mai avut ca obiect vreuna dintre vilele Arfal. Desi unii proprietari ar vrea sa scape de imobil, nici o vila nu a mai putut fi vanduta. Constructiile sunt situate pe o portiune de teren intre mare si drumul de acces catre danele Ro-Ro ale Portului Constanta Sud-Agigea. In zona nu s-a facut sistematizarea pe orizontala (alei, trotuare, jgheaburi, canale), malul marii este afectat de eroziune, iar drumul - neconsolidat suficient - este intens traficat de utilaje si autovehicule grele. Studiul de fezabilitate intocmit pentru proiect i-a convins pe investitori in 1991. "Panza freatica nu a fost interceptata in forajele executate pe suprafata studiata", scriu specialistii. Ei sunt insa contrazisi de inspectorii Directiei Apele Romane - Dobrogea Litoral. La surparea malului a contribuit si topirea zapezii. Digul care proteja golful de la nordul cartierului (cunoscut ca fosta plaja a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej) sta sa cada. "Tot cartierul este in panta. Sistematizarea trebuia facuta de locatari si de Consiliul Local Agigea", este de parere Hristu Uzun, directorul DARDL. "Cu fenomenul de eroziune costiera ne confruntam pe tot litoralul, dar surparea malului este din cauza factorului uman si a deszapezirii". Pe cele 126 loturi, a cate 225 metri patrati, s-au construit circa 100 vile. Un metru patrat de pamant costa in zona Arfal intre 10 si 15 dolari, dupa spusele agentilor imobiliari sau intre 2 si 4$, dupa estimariei primariei Agigea. "Terenul a fost cumparat dupa Revolutie cu 1 leu metrul patrat. S-a construit foarte mult, pe suprafete de pana la 600 metri patrati. Noi avem de 3 ani o vila la vanzare si nu-i gasim cumparator. Tranzactiile imobiliare au "inghetat" in zona aceea, caci este nedezvoltata. Noi am studiat piata si stim exact ca nu s-a vandut nimic, desi sunt destule vile scoase la vanzare. Nu toate preturile reflecta realitatea. Cineva cere 80.000 dolari pe una dintre vile. Sa vedem cine-i da, caci casa nu merita. Lumea prefera sa-si cumpere teren in Eforie Nord, cu toate utilitatile. In perspectiva, zona este super si investitia este buna. Cu conditia sa se urbanizeze cartierul", ne-a declarat Marius Tomescu, director al agentiei imobiliare Avantaj. Un proprietar de vila cotizeaza, la primaria Agigea 1,5 milioane lei/an, impozit pe teren si pe cladire. "Loturi la vanzare nu mai avem", spune primarul Ion Ionita. Vrem sa descongestionam zona. Pentru 6 loturi, am aprobat extinderi de 50 metri pentru parcari. Acum 4 ani am oprit construirea unor fose septice necorespunzatoare, care puteau afecta solul. Dar asta cu surpatul malului sunt povesti. Cartierul de vile se opreste la golful afectat de eroziune". Momentan, locuitorii zonei nu sunt in pericol, spune Directia Apele Romane-Dobrogea Litoral. DARDL si-a dat ieri acordul pentru mutarea unui stavilar de la Cernavoda, in zona Constanta Sud Agigea, care sa atenueze degradarea malului. In timpul documentarii, fotoreporterul s-a apropiat periculos de mult de terenul miscator. Sub piciorul sau, solul s-a surpat, facand o gaura de circa 30 cm.




















































