CARNETUL DE NOTE - Timpul liber al copilului - gaura neagra a Educatiei

Timpul liber al copiilor nostri, dincolo de subiect de dezbateri si de preocupare declarata a catorva ONG-uri pentru copii, inseamna, de fapt, atat pentru parinti, cat si pentru profesori o mare

Timpul liber al copiilor nostri, dincolo de subiect de dezbateri si de preocupare declarata a catorva ONG-uri pentru copii, inseamna, de fapt, atat pentru parinti, cat si pentru profesori o mare necunoscuta. Un fel de gaura neagra in care sunt absorbite, in functie de varsta, tot felul de indeletniciri: de la fumat marijuana la batut mingea intre tomberoane, de la inchiriatul cu orele a unui scaun la un internet cafe, de unde acceseaza tot felul de "fete fierbinti" ori "religii", de toate sortimentele (de la cele satanice la cele legionare), la prins fluturi. Rar se intampla sa auzi cate-un parinte povestind cum fiul sau fiica isi petrec timpul liber cu o carte in mana, rezolvand probleme din vreo culegere fara sa-i fi cerut cineva la scoala, ori pictand sau cosand goblenuri. De fapt, care este timpul liber de care dispune copilul? Aceasta ar putea fi prima chestiune din care, consecintional ar trebui sa se nasca cealalta, cu o bataie mai larga: cine trebuie sa se ocupe de timpul liber al elevului? Concluzia de baza este ca inca de prin clasa intai timpul liber este o poveste cu multe finaluri. Daca prichindelul e mai incet de firea lui, n-a prea fost pe la gradinita si nici nu are cine sa-l supravegheze acasa, dupa ore, perspectivele asupra timpului liber sunt extrem de diversificate. Se poate ca pustiul sa nu aiba timp nici sa-si termine temele pentru a doua zi. Pentru prichindelul mai incet, doua pagini tip AI de bastonase, zale, puncte si virgulite inseamna tot atatea ore pe ceas. Daca mai are de facut, pentru a doua zi, un desen, un colaj, vreun decupaj, ceva, mai trebuie doua ore bune, asa ca numai bine, la ora 19, cand toate parerile medicale si psihopedagogice recomanda masa de seara, programul recreativ si odihna (de la ora 21), n-are de ce timp liber sa mai dispuna. In alt caz, pustiul poate da rasol, daca nu chiar poate omite cu totul sa-si faca lectiile, de unde, normal, toata dupa-amiaza reprezinta un imens timp liber ce trebuie organizat. Deunazi, cineva acuza Ministerul Educatiei ca nu se preocupa de organizarea timpului liber pentru copila sa de 6 ani, care dupa gradinita, la ora 17, in loc sa pice lata de epuizare, clocoteste de energie. Pentru copii, spun parintii, nu exista nici o chestie interesanta, sigura, facuta de profesionisti si gratuita, daca se poate. Dreptate are orice parinte, fie el de "gradinar", fie el de "gimnazist", care intreaba in mod serios Ministerul Educatiei ce face si, mai ales, cum face pentru a organiza activitatile educationale suportive pentru timpul liber al elevilor. Aici se pot scrie tomuri intregi despre lipsa de interes, despre mijloacele financiare precare, despre mentalitatile stupide care, cel putin in primii zece ani de dupa '89, au dus la eliminarea multor palate si cluburi ale copiilor, pe motiv ca sunt inventii comuniste. Ne aflam, de fapt, intr-un cerc vicios: cerem profesorilor si invatatorilor sa faca munca educativa (cercuri scolare, vizionari de spectacole, lucru la reviste scolare, activitati de amenajare a unei gradini de flori, excursii, shopping-uri cu clasa ca sa-i invete cum se face la cumparaturi), dar nu-i stimulam in nici un fel pentru aceasta. "Stimulam" inseamna atat faptul ca nu-i pregatim in facultati cum sa devina profesori, dar si faptul ca nici nu-i platim in plus pe cei care mai fac asemenea lucruri la clasele unde sunt diriginti sau profesori, dar nici nu-i sanctionam pentru ca nu fac. Aici ministerul trebuie sa-si asume o decizie: activitatii extracurriculare, activitatii de educatie trebuie sa i se confere un statut extrem de bine stabilit: daca vrem ordine, trebuie depasita teama de a face ordine. Revenind insa la problema copilului extrem de vioi, caruia parintele nu are cum sa-i umple timpul, trebuie spus si ca vina ii apartine si acestuia. Parintii de azi nu mai stiu sa fie parinti. Vesnica disputa dintre scoala si familie si rolul fiecareia in educarea copilului si in organizarea timpului sau capata in zilele noastre o noua dimensiune: scoala si parintele, deopotriva, nu mai stiu sa fie ceea ce ar trebui sa fie. Nimeni nu mai are timp sa invete sa fie parinte. Mai stiu mamele sa ceara fetitelor de 5 ani sa-si faca singure patul, sa-si ordoneze jucariile, sa-si faca sandalutele, sa ude florile, sa dea de mancare si sa faca ordine la papagali sau pisici? Cati dintre parintii de azi isi aduc aminte ca responsabilitatea principala pentru cum creste, cum se dezvolta, ce achizitii are copilul personal le revine in principal lor? Extrem de putini si nici macar nu sunt ei de vina: de copilul lor trebuie sa se ocupe mama, educatoarea, scoala, viata, ca ei au alte obligatii, cum ar fi aceea de a castiga bani. Ca de fiecare data cand ne vine a arunca cu piatra, si atunci cand incercam sa rostogolim bolovanul doar in capul Educatiei, ar trebui sa ne intrebam ce facem noi pentru timpul liber al propriului nostru copil.