CALEIDOSCOP
Primul caz suspect de gripa aviara in Europa Primul caz suspect de gripa aviara la om in Europa a fost anuntat luni la Hamburg, informeaza serviciile germane de urgenta. Cazul suspect este al unei
Primul caz suspect de gripa aviara in Europa
Primul caz suspect de gripa aviara la om in Europa a fost anuntat luni la Hamburg, informeaza serviciile germane de urgenta. Cazul suspect este al unei femei care, la revenirea din Thailanda, s-a plans de simptome identice celor ale gripei aviare si a fost transportata la Institutul de medicina tropicala din Hamburg. O a doua femeie, care s-a aflat in contact cu aceasta, este supusa unui control preventiv. Pericolul cel mai mare reprezentat de aceste imbolnaviri nu este ca virusul gripei aviare sa se transmita de la un om la altul. De regula, folosind ca gazda intermediara porcul, aceste virusuri pot capata si capacitatea de a se transmite pe cale aeriana. Insa, daca un purtator al virusului gripei aviare se contamineaza cu virusul gripei umane, se produce o mutatie din care rezulta un virus mult mai agresiv care se transmite pe cale aeriana, putand genera o pandemie.
Musulmanele din Franta, sfatuite sa poarte peruci
In Liban, seicul Mohammed Hussein Fadlallah a facut afirmatii linistitoare pe tema valului musulmancelor din Franta, sfatuindu-le sa poarte peruci in loc de val. Un proiect de lege aprobat, recent, de guvernul de la Paris, si care urmeaza sa fie supus, in curand, si dezbaterii in Adunarea Nationala (Camera inferioara a Parlamentului francez), propune interzicerea portului valului islamic (si a altor insemne cu caracter religios) in scoli si in alte institutii publice din aceasta tara europeana. In articolul respectiv, intitulat "Sa nu dramatizam", preluat din publicatia L'Orient Le Jour, ce apare la Beirut, este citata declaratia facuta de seic (lider al unei comunitati musulmane, n. red.) cotidianului arab Al Hayat: "In cazul in care va fi adoptata legea de interzicere a portului valului islamic (in scolile din Franta), nu le recomandam musulmanilor sa recurga la violenta pentru a infrunta aceasta masura". "Exista modalitati de adaptare legala la aceasta lege", cum ar fi, de exemplu, purtarea "unei peruci" , a adaugat liderul siit.
In fata a 140 de milioane de telespectatori
Justin Timberlake a sfasiat bluza lui Janet Jackson
Justin Timberlake si-a cerut scuze public dupa ce a sfasiat bluza lui Janet Jackson in timpul duetului lor live din pauza finalei campionatului de fotbal american de duminica seara, transmite site-ul Ananova. Timberlake a sfasiat o parte din costumul de piele al lui Janet, expunandu-i sanul drept. Dupa acest incident, la care au fost martori aproximativ 140 de milioane de telespectatori din toata lumea, Timberlake a informat ca nu a intentionat sa o dezbrace pe Janet. "Imi pare rau daca cineva s-a simtit jignit de acest incident, datorat exclusiv calitatii costumului", a spus Timberlake. "Nu a fost ceva intentionat si este regretabil ca s-a intamplat". "Nu cred ca Super Bowl-ul a mai avut parte vreodata de un astfel de spectacol", a spus coregraful lui Janet, Gil Duldulao. "Au fost momente socante... Janet si-a facut treaba foarte bine".
J.Lo, cu "inima zdrobita" dupa despartirea de Ben Affleck
Pentru prima oara de cand despartirea de Ben Affleck a fost anuntata oficial, Jennifer Lopez a acceptat sa vorbeasca despre motivele care au determinat-o sa puna capat relatiei. "Cu inima zdrobita de durere", J. Lo a marturisit ca Ben nu era pregatit pentru casatoria pe care ea si-o dorea atat de mult. In ceea ce-o priveste, Jennifer nu se putea impaca cu pasiunea iubitului ei pentru jocurile de noroc si nici cu dorinta lui de a trai in alta parte decat ar fi dorit ea. Asa ca diva a luat taurul de coarne si i-a dat un ultimatum: ori se casatoresc in ianuarie, ori se despart. Se pare ca Ben a ales libertatea... Ca sa nu existe cale de intoarcere, J.Lo i-a inapoiat fostului iubit Rollsul pe care acesta i-l daruise de ziua ei. Despre excentricul inel de logodna cu diamant roz nu s-a mai auzit nimic. Gurile rele spun ca Jennifer il pastreaza printre celelalte trofee...
Bananele si capsunile - fructe afrodisiace
Cuplurile care consuma multe capsuni si banane sunt mult mai active in dormitor, sustin cercetatorii britanici citati de Ananova. Afrodisiacele traditionale, precum stridiile sau ciocolata nu se mai afla in fruntea listei alimentelor care cresc libidoul, arata un studiu efectuat de o companie distribuitoare de fructe, care a descoperit ca atat femeile, cat si barbatii se simt mult mai plini de dorinta dupa ce consuma fructe. Lista cu fructe "pasionale" include bananele, capsunile si strugurii. Compania Cape a intervievat 500 de cupluri cu privire la viata lor sexuala. Rezultatul a aratat ca persoanele cu varsta intre 40 si 50 de ani sunt cele mai mari iubitoare de fructe. 51% dintre cupluri au spus ca folosesc fructe si in timp ce fac dragoste si aceasta deoarece s-au saturat de afrodisiacele traditionale ca inghetata, frisca sau ciocolata.





















































