Căldura insuportabilă în România: orașul unde au fost 44 de grade. După caniculă urmează vijelii
0Canicula a pus stăpânire pe România. Pentru prima dată în aceasta vară temperaturile au urcat după prânz la peste 40 de grade Celsius la umbră. Numărul apelurilor de urgență au crescut în ultimele 24 de ore cu 10%.

Cel mai fierbinte a fost la Calafat, 44 de grade, 43 la Drobeta-Turnu Severin şi 42 de grade la Bucureşti. Un bărbat de 67 de ani a căzut în parcarea unui supermarket în momentul în care a coborât din mașină. Martorii i-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței.
În Capitală, primăriile de sector au deschis mai multe puncte de prim ajutor și hidratare ca să-i ajute pe oameni. În 14 județe din sudul și vestul României a fost Cod portocaliu de caniculă.
Până vineri, 27 iunie, la ora 10.00, este în vigoare un Cod portocaliu de caniculă.
„În Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38...40 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, a anunțat ANM.
Pentru a trece mai ușor peste zilele toride, oamenii au dat năvală după ventilatoare și aparate de aer condiționat. Potrivit știrileprotv, o singură platformă de comerț online a raportat creșteri de 233% la vânzările de fântâni arteziene și de 125% pentru scaune de grădină și șezlonguri.Au crescut de 10 ori și vânzările de piscine gonflabile.
Vânzări mari și la parate de aer condiționat. „De obicei sunt căutate modelele acestea, integrate cu Wi-Fi. Astfel încât fiecare client să îl poată controla de la distanță. Din aplicație puteți seta de la distanță temperatura. Ba chiar puteți să faceți o programare, să pornească de la o anumită oră până la o anumită oră și apoi să se oprească”, susține Alexandru Tomescu, șef de raion.
După aceste zile fierbinți, urmează vijelii puternice. Temperaturile vor scădea şi cu 10 grade în mai puţin de 24 de ore.