Bulgaria nu renunţă la centrala de la Belene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat despre protestele privind centrala nucleară de la Belene, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti a declarat: "Preocuparea ecologiştilor este legitimă. Toate aspectele legate de centrală au

Întrebat despre protestele privind centrala nucleară de la Belene, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti a declarat:
"Preocuparea ecologiştilor este legitimă. Toate aspectele legate de centrală au fost subiectul unei dezbateri publice, la care au participat şi reprezentanţi ai părţii române interesate. Întrebările, atât cele ale părţii bulgare, cât şi cele ale părţii române, şi-au găsit răspunsuri. Şi Bucureştiul, şi Sofia, la nivelul autorităţilor, sunt într-un contact permanent despre Belene, şi nu cred că vor fi probleme. Cu atât mai mult, cu cât şi România are propria centrală nucleară". Ambasadorul Konstantin Andreev a ţinut să precizeze că, în ciuda protestelor, autorităţile din Bulgaria nu vor schimba locaţia centralei: "locul a fost fixat cu mulţi ani înainte. Este o decizie pe care consorţiul de firme din Rusia, Franţa şi Germania o va duce la bun sfârşit, printr-o construcţie".
Atomstroyexport, o companie rusă, va construi centrala nucleară, cu o capacitate de 2.000 MW în Bulgaria, în portul Belene. Compania, în cadrul căreia Gazprom deţine 49%, conduce, pentru acest proiect, un consorţiu, care include şi compania franceză Areva şi pe cea germană Siemens. Potrivit estimărilor companiei ruseşti, noua centrală ar trebui să fie construită în şase ani şi jumătate.
Bulgaria a demarat construcţia la Belene în anii '80, însă a suspendat proiectul în 1991, din cauza problemelor de mediu pe care le ridica şi a lipsei finanţării. (Mirabela Amarandei)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite