Bugetul de pensii riscă să rămână pe minus

0
0
Veniturile pensionarilor obişnuiţi nu vor creşte după tăierea pensiilor peste 3.000 de lei
Veniturile pensionarilor obişnuiţi nu vor creşte după tăierea pensiilor peste 3.000 de lei

Tăierea pensiilor de lux, a celor speciale şi verificarea celor de boală, prevăzute în noul proiect de lege, rezolvă în trei ani numai un sfert din deficitul actual al fondului pentru pensionari. Premierul Emil Boc a anunţat o economie între 500 - 800 de milioane de euro din recalcularea pensiilor de lux. Gaura la buget este estimată la 1,8 miliarde de euro în 2010.

Pensiile foştilor magistraţi, piloţi civili, parlamentari şi ambasadori vor fi puternic diminuate odată cu recalcularea prevăzută în noul proiect de lege a pensiilor.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, în decembrie 2009, se aflau în plată 8.179 de astfel de pensionari „speciali". Ei au primit la retragerea din activitate o pensie de 80% din venitul pe ultimele luni. CITEŞTE AICI despre satul în care nevăzătorii cu certificat de handicap „merg la cucuruz”

Unii pierd 70%

Din tăierea acestor privilegii, statul ar economisi la bugetul de pensii 485 de milioane de lei (121,2 milioane de euro). În urma acestei recalculări, pensiile medii ale magistraţilor şi piloţilor civili vor coborî cu aproape 70%.

În afara acestor „speciali", mai există cei din sistemul de pensii al armatei şi al poliţiei, care n-au contribuit aproape deloc de-a lungul vieţii profesionale la fondul de pensii.

Militarii au avut contribuţii de 5%, dar potrivit noului proiect de lege propus de Executiv, statul le va recalcula pensiile ca şi cum ei ar fi dat partea lor de 10,5%, iar angajatorul (statul) ar fi virat şi el la fondul de pensii alţi 20,8%.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, spune că, potrivit simulărilor făcute, afectaţi de reducere vor fi cei cu pensii peste 3.000 de lei. Estimări per total nu se pot face, însă, a mai spus Şeitan, întrucât este vorba de cazuri individuale.

La Ministerul Apărării Naţionale sunt în evidenţă peste 81.000 de pensionari, iar la Ministerul de Interne - peste 66.000 de pensionari. Aproape 16.000 de persoane au pensii care vor fi afectate de recalculare. Dacă de la fiecare pensionar s-ar lua, în medie,  câte 1.000 de lei, economia anuală ar fi de aproape 200 de milioane de lei (48 de milioane de euro).

Pensiile de boală

O economie însemnată va fi făcută, potrivit reprezentanţilor Executivului, prin verificarea dosarelor de pensionări pe caz de boală. Potrivit estimării ministrului Mihai Şeitan, 25% din numărul total al pensiilor de invaliditate ar putea fi obţinute fraudulos. Aceasta înseamnă că, din totalul de 925.000 de pensii de invaliditate, circa 25% au obţinut pensia ilegal şi ar putea să fie scoase din sistem.

La o pensie de invaliditate de 556 de lei, economia pe care ar putea-o realiza anual sistemul, după încheierea celor trei ani de verificări, ar fi de aproximativ 1,54 de miliarde de lei, adică de 385 de milioane de euro. Aşadar, peste trei ani, fondul de pensii va avea în plus din aceste surse puţin peste 550 de milioane de euro.

Şeitan a adăugat că statul nu mai poate risipi aceste sume de bani care ar putea acoperi parte din deficitul fondului de pensii.  Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti, autorul capitolului „Pensii" din Raportul „Riscuri şi inechităţi sociale în România" al Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, spune că toate măsurile luate acum  - recalcularea pensiilor speciale, înlăturarea din sistem a pensiilor de invaliditate ilegale, restrângerea numărului de pensii anticipate, egalizarea la 65 de ani a vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei sunt necesare.

Ele nu vor rezolva însă problema deficitului fondului de pensii care este estimat anul acesta la 1,8 miliarde de euro. „Eu aş fi fericit dacă deficitul la bugetul de pensii va fi şi în 2030 de 1,8 miliarde de euro, ca acum. Eu aş fi fost chiar mai dur în formularea legii unice a pensiilor!".

Proiectul, la senat

El a explicat că vin din urmă generaţii numeroase de viitori pensionari care ar putea ridica deficitul la bugetul de pensii între 16% şi 21% în 2050. Aceasta ar însemna ca jumătate din cheltuielile publice  să fie alocate pensiilor, ceea ce este practic imposibil. 

Noul proiect de lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011. El a fost aprobat de Executiv şi urmează să fie dezbătut în Senat săptămâna viitoare. 

Tabel
Tabel
Societate


Ultimele știri
Cele mai citite