Bucureşti: Mâine va fi lansată campania "Fugi de tutun"

Echipa HELP se va întâlni cu publicul din Bucureşti în Complexul Universităţii Politehnice, la competiţia studenţească “FUGI DE TUTUN!” – care promovează practicarea sportului şi un stil de viaţă sănătos. Cu această ocazie vor fi organizate concursuri de role, biciclete şi cross..
Evenimente HELP vor fi organizate în data de 31 mai în fiecare capitală din Statele Membre, pentru a anunţa publicului şi în special tinerilor lansarea oficială a noii campanii. Corturile HELP vor putea fi întâlnite în centrele capitalelor, unde membrii echipei şi partenerii campaniei vor oferi informaţii, vor înregistra mesaje video – ponturi împotriva tutunului din partea publicului, care vor fi postate pe site-ul campaniei - şi vor efectua testări de monoxid de carbon.
Competiţia ’20 km of Brussels’ din data de 31 mai a fost aleasă ca eveniment pentru lansarea oficială a campaniei “HELP – Pentru o viaţă fără tutun” în Belgia, ocazie cu care circa 700 de persoane care lucrează la Comisia Europeană vor alerga în culorile campaniei, purtând tricourile HELP.
În România
Echipa HELP se va întâlni cu publicul din Bucureşti în Complexul Universităţii Politehnice, la competiţia studenţească “FUGI DE TUTUN!” – care promovează practicarea sportului, un stil de viaţă sănătos, voia bună şi aerul curat. Cu această ocazie vor fi organizate concursuri de role, biciclete şi cross, dar organizatorii îi aşteaptă şi pe cei interesaţi de plimbare într-o zonă verde a Bucureştiului.
Alături de echipa HELP vor fi reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret - Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti – dar şi parteneri şi sponsori care susţin un stil de viaţă activ şi sănătos : Coca Cola, CarpatBike, Raid Extrem, Bate Şaua. Parteneri media: PRO FM CAMPUS şi www.pentrustudenti.ro.
La eveniment sunt aşteptate peste 500 de persoane.
La standul HELP vor avea loc urmatoarele activităţi :
Măsurători ale concentraţiei de monoxid de carbon din aerul expirat.
O metoda interactivă care permite oamenilor să înţeleagă efectele fumatului asupra sănătăţii lor. Sfaturi avizate despre pericolele fumatului şi despre ajutorul care se oferă sunt date de către echipa formată din membrii organizaţiilor de tineret, din membrii campaniei şi de ONG-uri locale.
Înregistrări mesaje video
O cameră video va fi la dispoziţie pentru ca vizitatorii să-şi poată înregistra ponturile. Vizitatorii standului vor fi invitaţi să acceseze şi să consulte site-ul; se pot înregistra online pentru asistenţă prin email, pot să se înregistreze şi să primească link-ul către website pe telefonul mobil.
Fiecare vizitator care se testează va primi un obiect promoţional; deasemenea, se vor oferi premii pentru competiţiile sportive.
“Care este pontul tău ?”
Mesajul care cuprinde toate cele 3 obiective – prevenire, renunţare şi evitarea fumatului pasiv – este comunicat ca o invitaţie către cei vizaţi de a participa cu mesaje către semeni :
“Care este pontul tău ?”
Ponturile la care se face referire în toate materialele şi activităţile campaniei reprezintă de fapt modalităţi prin care tinerii pot fi ajutaţi să nu se apuce de fumat, să renunţe la fumat sau să evite pericolele fumatului pasiv.
Spoturile TV au o abordare originală: nişte ponturi oarecum absurde şi comice în acelaşi timp atrag în primă fază atenţia publicului, pentru a-l conduce către un mesaj serios: sfaturi utile şi ajutor pot fi găsite pe site-ul HELP. Tinerii vor fi invitaţi să contribuie cu ponturi proprii anti-fumat atât pe site-ul campaniei, cât şi prin mesaje video, pe care echipa HELP le va filma la evenimentele de testare de monoxid de carbon.





















































