Bucureşti: Copaci plantaţi în parcul unde va concerta Madonna
Peste 120 de platani au fost plantaţi ieri, în Parcul Izvor din Capitală, locul unde zeci de mii de oameni se vor buluci la concertul celebrei Madonna, peste trei luni. Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiilor ecologice spun că au fost asiguraţi de către primarul general, Sorin Oprescu, că pomii vor trece nevătămaţi de organizarea acestui eveniment.
„Platanii din Parcul Izvor nu vor fi defrişaţi pentru concerte, pentru că vom recurge la instanţă. Am ajuns la o înţelegere cu firma organizatoare, arborii fiind încadraţi în scheletul metalic al tribunei“, a spus Preşedintele Organizaţiei Eco-Civica, Dan Trifu. El a adăugat însă că nu va accepta ca plantarea de ieri să rămână o compensare faţă de defrişarea copacilor din Parcul Brezoianu, unde se va construi Monumentul Holocaustului. „Faţă de această decizie cu siguranţă că vom reacţiona, adică vom ataca în instanţă avizul municipalităţii care permite distrugerea spaţiului verde din Brezoianu”, a mai spus Trifu.





















































