Bolile care îi omoară pe europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afecţiunile cardiovasculare, cancerul, problemele mentale şi diabetul domină topul

Cancerul şi bolile de inimă au fost cele mai importante cauze ale morţii în UE, în 2007, potrivit Eurostat. Incidenţa cancerului la bărbaţi a fost de 229 la 100.000, în timp ce la femei a fost de 132. Bolile de inimă au ucis, în 2007, 120 de bărbaţi dintr-o sută de mii, faţă de doar 61 de femei. Bolile de inimă sunt mai răspândite în Ţările Baltice, Slovacia, Ungaria şi România, unde decesele cauzate de bolile de inimă le întrec pe cele date de cancer. La polul opus, se află Franţa, Portugalia, Spania şi Olanda cu o rată scăzută de mortalitate din cauze cardiovasculare.  


Alte boli care îi omoară pe europeni sunt problemele mentale, diabetul, bolile respiratorii cronice şi cele musculoscheletice. Acestea, împreună cu bolile de inimă şi cancerul au cauzat 85% din totalul morţilor din Europa.  

 
În 2007, numărul persoanelor care au decedat s-a ridicat la 4,78 milioane, în cele 27 de ţări ale UE. Numărul deceselor în rândul bărbaţilor a fost cu 12.000 mai mare decât al femeilor. Ca proporţie, 41% din femeile care au murit aveau vârste sub 80 de ani, faţă de 66% la bărbaţi.  Progresele înregistrate în îngrijirea sănătăţii s-a reflectat în reducerea ratei mortalităţii infantile.  În decursul ultimelor patru decade,  rata mortalităţii infantile a scăzut de la 26.6 morţi la 1.000 de nou-născuţi în 1965, la 4.7 în 2006.

Mortalitatea infantilă (la 1.000 de naşteri) în ţările UE
Ţara        1965        2008        
Belgia    23.7        3.4
Bulgaria    30.8        8.6
Cehia    23.7        2.8
Danemarca    18.7    4.0
Germania    24.1        3.5
Estonia    20.3    5.0
Irlanda    25.2    3.1
Grecia 34.3    3.5
Spania    29.4    3.5
Franţa     22.4    3.7
Italia        35    3.7
Cipru    32    5.3
Letonia    18.9    6.7
Lituania    24.7    4.9
Luxemburg    24    1.8
Ungaria    38.8    5.6
Malta    34.8    9.9
Olanda    14.4    3.8
Austria    28.3    3.7
Polonia    41.6    5.6
Portugalia    64.9    6.6
România     44.1    11
Slovenia     21.6    2.1
Slovacia     21.5    5.9
Finlanda    17.6    2.6
Suedia    13.3    2.5
Marea Britanie    19.6    4.7

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite