Bogdan Olteanu: În Bucureşti, 80% dintre avocaţii înscrişi în Barou mor de foame
0Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat duminică seară, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri cu studenţii, că în Bucureşti 80% dintre avocaţii înscrişi în
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat duminică seară, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri cu studenţii, că în Bucureşti 80% dintre avocaţii înscrişi în Barou mor de foame.
Olteanu a spus că doar 20% dintre avocaţii bucureşteni se descurcă şi că vina aparţine facultăţilor de drept, în special a celor private, care scot absolvenţi pe bandă rulantă. 'Acum se caută ingineri, iar dacă vrei să-i faci buni nu poţi face mulţi', a subliniat Bogdan Olteanu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a susţinut că există numeroase universităţi care eliberează diplome de absolvire fără să ţină cont de pregătirea studentului şi că pe marginea învăţământului universitar s-a dezvoltat o adevărată afacere.
El a dat exemplul unor facultăţi de medicină care ar elibera diplome pentru străini, fără ca aceştia să aibă habar de profesia de medic. 'Străinii vin şi-şi cumpără diplomă în România şi merg în ţările lor. Acolo, ori practică, ori trăiesc din ajutorul de şomaj de doctori', a precizat Olteanu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a arătat că, în România, sunt 54 de universităţi de stat şi alte câteva zeci private şi că numărul acestora este net superior celui înregistrat în Germania.























































