Boc acuză PNL şi PSD de şantaj reciproc
0Preşedintele PD, Emil Boc, a condamnat azi, prin intermediul unui comunicat de presă, şantajul reciproc PNL-PSD, avertizând că nicio formaţiune politică şi niciun guvern nu poate refuza
Preşedintele PD, Emil Boc, a condamnat azi, prin intermediul unui comunicat de presă, şantajul reciproc PNL-PSD, avertizând că nicio formaţiune politică şi niciun guvern nu poate refuza aplicarea şi respectarea legii pentru majorarea punctului de pensie prin legea bugetului de stat pe 2008.
Liderul PD critică declaraţiile recente ale ministrului liberal Varujan Vosganian, potrivit căruia căderea Guvernului în toamnă ar amâna Legea bugetului şi aplicarea majorării pensiilor.
"În vreme ce PSD şantajează Guvernul cu introducerea unei moţiuni de cenzură în scopul de a obţine, în preajma alegerilor, resurse pentru partid, PNL şantajează PSD prin afirmaţii publice aberante referitoare la amânarea majorării pensiilor. Partidul Democrat apreciază ca nicio formaţiune politică şi niciun guvern nu poate refuza aplicarea şi respectarea legii pentru majorarea punctului de pensie prin legea bugetului de stat pe 2008", a afirmat Boc.
El a subliniat că "anunţata intenţie a PSD de a schimba Guvernul Tăriceanu declanşează un şantaj reciproc între social-democraţi şi liberali, fără niciun fel de scrupule, şi unii şi ceilalţi folosind drept argumente categorii sociale în lupta lor de orgolii şi interese". Această situaţie ar fi, în opinia preşedintelui PD, cea mai gravă degradare a climatului politic din România de după 1989.
"Partidul Democrat dezavuează modul în care alianţa netransparentă dintre PNL şi PSD creează mesaje menite să îngrijoreze opinia publică, în timp ce singura preocupare a celor două formaţiuni este, pentru PNL, menţinerea la putere, iar pentru PSD, obţinerea de avantaje oferite de putere", se arată în acelaşi comunicat.























































