Băsescu: Este îngrijorător că TVR va fi condusă de un om politic
0Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că numirea unui politician drept preşedinte la TVR este un "pas înapoi" şi un "lucru îngrijorător", susţinând că nu vizează persoana, pe
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că numirea unui politician drept preşedinte la TVR este un "pas înapoi" şi un "lucru îngrijorător", susţinând că nu vizează persoana, pe Alexandru Sassu, ci principiul.
Băsescu a spus despre Alexandru Sassu că este un om politic membru în Biroul Permanent Naţional al unui partid şi că validarea lui ca preşedinte al CA al TVR ar fi un semnal îngrijorător. "Este pentru prima oară când se întâmplă aşa ceva după Revoluţie. Mulţi dintre foştii directori generali ai TVR au intrat în politică după ce şi-au terminat mandatul şi cred că ar fi un pas înapoi", a declarat preşedintele.
El a adăugat că nu vizează persoana, ci principiul. "Este îngrijorător că acum când vorbim despre nevoia independenţei posturilor publice de radio şi televiziune desemnăm în fruntea TVR un om politic", a conchis şeful statului.
Parlamentul urmează să valideze azi noua conducere a TVR, Alexandru Sassu fiind desemnat de membrii CA ca viitor preşedinte.
"Postul de preşedinte director general al SRTv, în loc să fie atribuit pe criterii de competenţă şi de neutralitate politică, a ajuns obiectul unui troc politic între PNL şi PSD", spunea preşedintele într-o scrisoare trimisă ieri preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
"Fără a dori să pun în discuţie dreptul parlamentarilor de a lua o decizie conform conştiinţei lor, trebuie să remarc faptul că validarea de către Camerele reunite a rezultatului acestui aranjament ar constitui un semnal negativ la adresa principiului echidistanţei în activitatea televiziunii naţionale", mai atenţiona şeful statului în scrisoare.























































