Băsescu: Duminică puteţi crea instrumentul de lustrare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat azi că, în lipsa unei legi a lustraţiei, românii pot crea pe 25 noiembrie 'instrumentul de lustrare'. Traian Băsescu a participat, la Târgul de Carte

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat azi că, în lipsa unei legi a lustraţiei, românii pot crea pe 25 noiembrie 'instrumentul de lustrare'.

Traian Băsescu a participat, la Târgul de Carte ''Gaudeamus'', la lansarea cărţii ''Raport final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste în România''.

''În lipsa unei legi a lustraţiei, mâine puteţi crea instrumentul de lustrare'', a afirmat Băsescu, precizând că nu ar vrea să se dea o interpretare politică acestei declaraţii.

La lansarea cărţii au fost prezenţi membri ai Comisiei prezidenţiale şi coordonatorul acesteia, Vladimir Tismăneanu, directorul Editurii ''Humanitas'' (cea care a publicat cartea), Gabriel Liiceanu, preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, şi aproximativ 300 de vizitatori târgului.

După lansarea cărţii, Traian Băsescu a dat mai multe autografe, a vorbit şi s-a fotografiat cu participanţi la eveniment. El i-a îndemnat din nou pe cei prezenţi să meargă duminică la vot.

Întrebat la ce oră se va prezenta duminică la vot, Traian Băsescu a răspuns: ''undeva în jurul orei 8,00 dimineaţa''.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite