Băsescu, acuzat de Iliescu că ignoră Constituţia
0Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat azi că prezenţa lui Traian Băsescu la o adunare electorală, aşa cum a calificat fostul şef de stat şedinţa CNC a PD, este
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat azi că prezenţa lui Traian Băsescu la o adunare electorală, aşa cum a calificat fostul şef de stat şedinţa CNC a PD, este nepotrivită şi încalcă Constituţia.
"Este nepotrivită prezenţa preşedintelui la o adunare electorală, pentru că este declanşarea campaniei electorale", a precizat Iliescu. "Dânsul din nou ignoră o prevedere constituţională expresă - din momentul în care a fost ales preşedinte al ţării a devenit preşedintele românilor şi nu al unui segment, nu al unui partid. Prezenţa domniei sale la o reuniune electorală îl compromite ca şef al statului, cu un anumit statut conferit de Constituţie", a afirmat fostul şef de stat.
Iliescu a ţinut să puncteze că se confirmă din nou că cei 322 de parlamentari au votat "pe bună dreptate" suspendarea lui Băsescu, care, în opinia preşedintelui de onoare al PSD, "continuă să nu ţină seama de prevederile Constituţiei".
Preşedintele Traian Băsescu a participat azi, la Sala Palatului, la reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare al PD, unde au fost lansaţi, în prezenţa aleşilor locali ai PD, candidaţii pentru Parlamentul European. În campania electorală din 2004, Iliescu, la vremea aceea preşedinte, a fost criticat, inclusiv de Alianţa D.A., că participă prin ţară alături de PSD şi că face campanie unui partid politic.
Pe de altă parte, pe vremea când era preşedinte al României, Iliescu a participat, la rândul său, la acţiuni cu caracter electoral, fiind adesea criticat în presă pentru propagandă în favoarea social-democraţilor.























































