Băsescu a criticat sistemul universitar românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a criticat azi la Iaşi sistemul de învăţământ superior din România, despre care a spus că în mare parte este corupt. Prezent la deschiderea anului universitar

Preşedintele Traian Băsescu a criticat azi la Iaşi sistemul de învăţământ superior din România, despre care a spus că în mare parte este corupt.

Prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza din Iaşi', preşedintele a spus că multe diplome de licenţă se iau cu bani, iar studenţii şi profesorii plagiază lucrările de diplomă.

'Din nefericire, şcoala românească suferă din pricina lipsei de verticalitate, solidaritate şi corectitudine. Plagiatul practicat de profesori şi de studenţi, cumpărarea diplomelor de licenţă, mita pentru promovarea examenelor sunt practici care caracterizează, din nefericire, o parte din învăţământul universitar românesc', a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a cerut universităţilor să se transforme într-un vector de promovare a valorilor sociale şi le-a cerut profesorilor să pregătească studenţii astfel încât după finalizarea studiilor să nu fie nevoiţi să plece la muncă în străinătate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite