Barack Obama creşte în sondaje în trei state-cheie
Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, a înregistrat o creştere spectaculoasă în trei state-cheie - Florida, Ohio, Pennsylvania - devansându-l pe republicanul John McCain cu 8 până la 15 puncte, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Universitatea Quinnipiac, relatează AFP.
Obama este creditat cu 51% din intenţiile de vot în Florida, faţă de 43% pentru McCain, cu 50% din intenţiile de vot faţă de 42% în Ohio şi cu 54% faţă de 39% pentru McCain în Pennsylvania. Sondajul a fost realizat după dezbaterea televizată de vineri.
Înainte de dezbatere, acelaşi institut a realizat un alt sondaj, care îi dădea un avantaj lui Obama dar cu o marjă mai mică (49% faţă de 43% în Florida, 49% faţă de 42% în Ohio şi 49% faţă de 43% în Pennsylvania).
Din 1960, niciun candidat nu a ajuns la Casa Albă fără să câştige măcar în două dintre aceste trei state-cheie.
Mai mult de opt alegători din zece din Florida, Ohio şi Pennsylvania spun că dezbaterea dintre cei doi candidaţi nu i-a făcut să-şi schimbe părerea, dar, cu o marjă de 13-17% potrivit acestor state, respondenţii au spus că Obama a fost mai convingător.
În Florida, alegătorii bărbaţi continuă să îl prefere pe McCain - 50% faţă de 45% pentru Obama - , dar femeile îl susţin pe Obama (57% faţă de 37%). McCain este preferat de electoratul alb (50% faţă de 45%).
În Ohio, majoritatea femeilor (53% faţă de 39%) spun că vor vota pentru Obama, în timp ce bărbaţii sunt împărţiţi la egalitate (46%) între cei doi candidaţi. Alegătorii independenţi sunt mai numeroşi în a-l susţine pe Obama.
În Pennsylvania, majoritatea femeilor (58% faţă de 34%) spun că vor vota pentru Obama, iar acesta este pe primul loc şi în ceea ce priveşte electoratul masculin (49% faţă de 45%). Candidatul democrat conduce în rândul alegătorilor independenţi.
Sondajul predezbatere a fost realizat în perioada 22-26 septembrie pe un eşantion de 1.161 persoane în Florida, 1.203 în Ohio şi 1.138 în Pennsylvania. Sondajul postdezbatere a avut loc în perioada 27-29 septembrie pe un eşantion de 836 persoane în Florida, 825 în Ohio şi 823 în Pennsylvania.





















































