Banii depunatorilor - mancati de pseudobani

Nu este nevoie sa rasfoiesti un studiu de specialitate pentru a-ti da seama cum o mai duc romanii. Este suficient sa treci pragul unei banci. Multi romani, tot mai neincrezatori in ziua de maine,

Nu este nevoie sa rasfoiesti un studiu de specialitate pentru a-ti da seama cum o mai duc romanii. Este suficient sa treci pragul unei banci. Multi romani, tot mai neincrezatori in ziua de maine, si-au rupt de la gura pentru a-si pune un ban deoparte. Cei care si-au tinut micile economii la ciorap le-au pierdut, pentru ca inflatia le-a "topit" cu timpul. Grosul "banilor albi pentru zile negre" s-a indreptat insa spre banci, unde dobanda, situata deasupra inflatiei, le-a asigurat atat protectie, cat si un mic castig. Daca s-ar judeca dupa numarul foarte mare de conturi bancare, s-ar putea crede ca Romania a devenit o tara de rentieri, care traiesc din taierea cupoanelor. Realitatea este insa alta. Cei mai multi deponenti sunt oameni nevoiasi, care incearca, prin mici depozite pe termen scurt, de cel mult o luna, sa-si rotunjeasca veniturile modeste. Cand vine pensia, soseste si dobanda, isi frecau ei bucurosi mainile. Desi castigul real de la banci era de numai doua-trei procente, si nu cat indica dobanda nominala, deponentii erau multumiti, pentru ca reuseau sa mai puna ceva pe masa lor saracacioasa. Frumoasa poveste a "taietorilor de cupoane" s-a transformat insa, in ultima vreme, intr-o adevarata drama. Dobanda la depozitele pe termen scurt a scazut foarte mult. "Chiria banilor" nu numai ca nu mai asigura un castig cat de mic, dar lasa inflatia sa-si faca de cap cu banii deponentilor, care se inghesuie la ghiseele bancilor, de unde ii scot pentru a le cauta un alt mijloc de plasament. N-au insa nici o sansa de reusita, pentru ca ceea ce se intampla acum cu economiile populatiei este una dintre cele mai socante manifestari ale lipsei de reforme din economia romanesca. Bancile au atras, cu ajutorul unor dobanzi tentante, bani de pe piata, in intentia de a-i plasa cat mai eficient in economie si a obtine profituri pe masura. Reforma intreprinderii s-a desfasurat insa foarte lent. Multe societati, indeosebi din industrie, sunt inca neperformante. Bancile evita sa le crediteze, pentru ca risca sa nu-si mai vada banii inapoi. Situatia creata pune in mare dificultate nu numai populatia, ci si bancile. Banii care nu pot fi plasati in economie si zac in seifurile bancilor produc pierderi institutiilor de credit, deoarece sunt purtatori de dobanzi, care trebuie platite deponentilor. De aceea, bancile au inceput sa se descotoroseasca de banii respectivi, prin reducerea dobanzilor chiar sub nivelul inflatiei. Deponentii au intrat in panica. Ei cauta un alt mijloc de plasament, dar nu-l gasesc. Piata de capital si sistemul de asigurari sunt slab dezvoltate. Nu exista fonduri de pensii private, iar emisiunile de obligatiuni municipale sunt cu totul intamplatoare. Romania este singura tara candidata la integrarea in Uniunea Europeana in care adancimea pietei financiare, in loc sa creasca, a scazut in perioada tranzitiei. Fenomen, de altfel, explicabil. Bursa de Valori Mobiliare, de exemplu, si-ar fi putut spori tranzactiile si ar fi capatat adancime daca intreprinderile cu probleme s-ar fi restructurat pentru ca actiunile lor sa devina atractive. Nu s-a intamplat insa asa, astfel incat, de ani buni, in ringul bursei din Bucuresti nu se face altceva decat se trec dintr-o mana in alta aceleasi actiuni, care isi pierd din valoare. Consecintele intarzierii reformelor in economie sunt insa mult mai grave decat par la prima vedere. In orice tara, principala sursa de finantare a dezvoltarii este acumularea interna de capital. Datorita saraciei, nivelul economisirii este in Romania foarte redus - de doar 12% din PIB. Lucru si mai ingrijorator, acumularea tinde sa scada si mai mult. Pentru ca reducerea brutala a dobanzilor la depozitele bancare nu face altceva decat sa descurajeze economisirea. Nici celelalte tari est-europene nu dispun de suficient capital autohton. Dar au reusit, indeosebi prin privatizari si un climat de afaceri prietenos, sa atraga capital strain. Romania a esuat intr-o asemenea tentativa, deoarece conditiile pe care le-au pus autoritatile de la Bucuresti potentialilor investitori i-a tinut la distanta. Dupa 1998, volumul majorarilor de capital a fost an de an mai mare decat volumul intrarilor noi. Asta vrea sa spuna ca in Romania sunt mai mult investitori captivi, care s-au pacalit atunci cand si-au plasat capitalul in economia romaneasca, si acum incearca sa-si invioreze afacerile pentru a nu pierde banii investiti initial. Fara resurse financiare, interne sau externe, nici o tara nu se poate dezvolta. Economia romaneasca este insa o exceptie. Ea creste, si inca in ritmuri inalte, chiar fara bani. Cum? Simplu: s-au creat pseudobani. Sunt o intreprindere nerentabila, dar vreau sa produc, nici o problema. Cand imi vine factura de la furnizori, nu o platesc si folosesc banii respectivi pentru continuarea activitatii. Furnizorii, la randul lor, nu se achita de propriile obligatii financiare. Asa s-a ajuns la bugetul de stat, unde nu vin bani. Dar, nici guvernul nu are probleme. Nu avem venituri, reducem cheltuielile - a fost consemnul. S-a tot taiat din cheltuielile sociale pana cand spitalele si farmaciile au ramas fara bani, iar oamenii au inceput sa moara cu zile. Cand situatia a devenit exploziva, s-a schimbat tactica sau, mai bine zis, s-a cautat un alt truc. Ce conteaza ca intreprinderile date clientelei politice nu-si plateasc accizele, luam mai mult de la cei care le platesc, prin majorarea lor, si-au spus guvernantii. Iata cum poate sa se scumpeasca benzina, in timp ce pretul petrolului cunoaste o scadere dramatica pe piata internationala. Nimic nu trebuie totusi sa ne mire atata vreme cat guvernantii cred ca reformele se pot face si din vorbe.