Bacalaureatul li se pare "floare la ureche"
0Iulia Stoica de la Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu" si Cristiana Bulbuc de la Colegiul National "Mihai Viteazul" din Bucuresti sunt mandria promotiilor 2002, deoarece au absolvit
Iulia Stoica de la Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu" si Cristiana Bulbuc de la Colegiul National "Mihai Viteazul" din Bucuresti sunt mandria promotiilor 2002, deoarece au absolvit clasa a XII-a cu media generala 10. Ieri, amandoua fetele au sustinut proba orala la limba si literatura moderna, impresionand comisiile de examen cu raspunsurile lor, pentru care au fost notate tot cu 10. Iulia provine dintr-o familie modesta. Mai mult, parintii ei s-au despartit de cativa ani si fata a fost nevoita sa dea piept cu greutatile de la o varsta frageda. Ea isi dramuieste timpul cu mare grija, pentru ca trebuie sa se imparta intre scoala, serviciu si gospodarie. Din cauza ca banii de la parinti sunt insuficienti, inca din clasa a IX-a ea a fost nevoita sa lucreze, castigand atat cat sa poata supravietui. "Cu cei 700.000 lei pe luna salariu imi cumpar haine - de obicei piese care nu se demodeaza - si-mi raman si ceva bani de buzunar, pe care-i dau pe carti si-mi platesc meditatiile pentru admiterea la facultate", ne povesteste Iulia. Locuieste intr-o camera inchiriata si-si face singura menajul. Niciodata, insa, nu si-a neglijat scoala, fiind perceputa de profesori si colegi ca un copil extrem de serios si matur. Mai mult, la Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu" nici un absolvent din ultimii 12 ani nu a mai reusit o asemenea performanta. Iulia invata mult, fara sa fie o tocilara. Colegii spun despre ea ca este un tip critic, sociabila si foarte simpatica. Iulia este, poate, avantajata de faptul ca are un coeficient de inteligenta mult peste medie si usurinta in studierea limbilor straine. De altfel, proba orala la limba germana nu i-a ridicat probleme, cu toate ca materia preferata este matematica si vrea sa urmeze o facultate economica in limbi straine. Situatia materiala a Cristianei Bulbuc de la Colegiul National "Mihai Viteazul" este dintre cele mai bune. Parintii sunt cei care au indemnat-o mereu spre studiu, dar vointa fetei de a deveni cea mai buna este demna de admiratie. "In ultimii trei ani, evolutia Cristianei a fost exceptionala. Dupa ce in clasa a IX-a a avut media generala sub 9, ea s-a mobilizat si in ultimii trei ani de liceu a terminat prima pe clasa. Pentru noi, profesorii, nu a fost o surpriza faptul ca a absolvit clasa a XII-a cu 10 pe linie", ne spunea directorul liceului, prof. Sever Popa. La iesirea din examenul oral de la limba engleza, la care a luat 10 cu felicitari, Cristiana ne-a marturisit ca vrea sa urmeze o facultate de medicina in SUA. De altfel, din cele cinci universitati americane unde a facut aplicatie, patru i-au trimis deja acceptul. "Parintii mei sunt de acord cu plecarea in SUA. De fapt, acolo vreau doar sa studiez si apoi sa ma stabilesc definitiv in Marea Britanie. Ma pregatesc intens, am renuntat aproape total la distractii, dar cred ca merita. Ca sa mai rup ritmul, uneori joc babaroase cu prietenii sau pictez. Sunt singurele distractii pe care mi le permit. Regret profesorii si colegii din liceu, unde m-am simtit extraordinar, dar cred ca este foarte important sa faci in viata ce-ti place", a spus Cristiana.























































