Avocatului Poporului, presat de o mare confederație sindicală să sesizeze CCR în privinţa zilei de concediu medical neplătită

CNSLR Frăţia solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea art. II alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91 din 30 decembrie 2025, prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Concediu medical FOTO: Adevărul

"Vă solicităm respectuos să sesizaţi Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate, care introduc, în mod mascat, "ziua de carenţă" (zi de concediu medical neplătită), încălcând drepturile fundamentale ale lucrătorilor români", se arată în sesizarea confederaţiei sindicale transmisă Avocatului Poporului şi publicată joi, potrivit Agerpres.

Sindicaliştii precizează că prin respectiva prevedere din actul normativ s-a stabilit că, pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027, indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute de OUG nr. 158/2005 "se calculează şi se plătesc prin diminuarea cu o zi", iar suportarea se realizează, în cazul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, "de către angajator, din a doua zi până inclusiv în a şasea zi", iar din FNUASS începând cu ziua următoare celor suportate de angajator; pentru indemnizaţiile suportate integral din FNUASS, plata începe "cu a doua zi".

Efectul juridic constă în suprimarea plăţii pentru prima zi de concediu medical indiferent de stagiu de cotizare şi de cauza medicală. "Măsura urmează să se aplice începând cu 1 februarie 2026, ceea ce reclamă o intervenţie promptă a instituţiei Avocatului Poporului pentru a preveni producerea de efecte ireversibile asupra sănătăţii lucrătorilor", consideră CNSLR Frăţia.

Potrivit sursei citate, neconstituţionalitatea se referă, mai întâi, la încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie (lipsa unei situaţii extraordinare şi a urgenţei reale).

Astfel, articolul specificat arată că ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de motivare a urgenţei în cuprinsul actului. Curtea Constituţională a statuat constant că sunt condiţii cumulative: existenţa unei situaţii extraordinare, imposibilitatea amânării reglementării şi motivarea urgenţei în preambul.

În preambulul OUG nr. 91/2025, Guvernul invocă în principal considerente de eficientizare bugetară şi de organizare a fluxurilor financiare. Ori, raţiunile de oportunitate şi gestiune bugetară nu echivalează, în sine, cu o "situaţie extraordinară" în sens constituţional, care trebuie să fie obiectivă şi să impună o intervenţie imediată. Mai mult, măsura contestată nu produce efecte imediat: actul a fost publicat la 31.12.2025, însă aplicarea art. II alin. (1) începe la 1.02.2026. Acest decalaj infirmă caracterul de "reglementare care nu poate fi amânată" şi demonstrează că intervenţia putea urma procedura legislativă ordinară, cu dezbatere parlamentară şi consultare a partenerilor sociali.

În viziunea juriştilor CNSLR Frăţia, neconstituţionalitatea se referă şi la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie (ordonanţa de urgenţă afectează drepturi fundamentale).

Astfel, articolul citat interzice ordonanţelor de urgenţă să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. CCR a interpretat noţiunea de "a afecta" ca având sens juridic de: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecinţe negative". Art. II alin. (1) din OUG nr. 91/2025 suprimă prestaţia aferentă primei zile de risc asigurat şi antrenează consecinţe negative certe pentru asiguraţi. În consecinţă, actul normativ afectează drepturi fundamentale şi este interzis a fi adoptat pe calea ordonanţei de urgenţă.

Sindicaliştii susţin şi că se încalcă art. 47 alin. (2), art. 34 alin. (1) şi art. 41 (alin. 2) din Constituţie (protecţia socială, ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a muncii).

Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă sunt prestaţii de asigurări sociale de sănătate şi instrumente de protecţie socială a muncii, destinate acoperirii pierderii de venit cauzate de boală şi prevenirii agravării stării de sănătate/riscurilor la locul de muncă. Reducerea cu o zi a indemnizaţiei afectează dreptul la măsuri de asigurări sociale şi diminuează protecţia socială a muncii, într-un moment de vulnerabilitate. În plus, prin stimularea prezentării la muncă în stare de boală sau amânarea consultului, măsura interferează cu obligaţia statului de a asigura ocrotirea sănătăţii.

Literatura de specialitate arată că reducerea/condiţionarea plăţii concediului medical poate diminua unele absenţe, dar poate creşte "sickness presenteeism" (prezentarea la muncă în stare de boală), inclusiv "contagious presenteeism", cu efecte externe negative (infectarea colegilor, creşterea îmbolnăvirilor), se mai arată în motivarea sesizării.

Conform confederaţiei, studii economice şi de sănătate publică indică faptul că accesul la concediu medical plătit este asociat cu scăderea ratelor de îmbolnăviri la nivel populaţional, în special pentru afecţiuni de tip gripal, iar introducerea unor perioade de aşteptare poate deplasa comportamentul către muncă în stare de boală, cu consecinţe asupra productivităţii şi sănătăţii.

Prin urmare, măsura contestată nu este doar o "ajustare bugetară", ci produce un efect normativ asupra comportamentelor de sănătate: descurajează utilizarea concediului medical în primele 24 de ore, tocmai când izolarea şi recuperarea precoce sunt esenţiale, susţin sindicaliştii. Aceste considerente întăresc testul de proporţionalitate (art. 53) şi obligaţia statului de ocrotire a sănătăţii (art. 34), inclusiv din perspectiva sănătăţii publice.

În sesizare, sindicaliştii menţionează că se încalcă şi alte dispoziţii legislative, cum ar fi: încălcarea art. 53 din Constituţie (restrângere nejustificată şi disproporţionată); încălcarea art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (protecţia patrimonială a creanţelor de asigurări sociale); jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (A1P1 şi art. 14).

CNSLR Frăţia susţine, în concluzie, că măsura prevăzută de art. II alin. (1) din OUG nr. 91/2025 operează ca o restrângere a exerciţiului unor garanţii constituţionale aferente protecţiei sociale şi sănătăţii, fără a îndeplini cerinţele de necesitate şi proporţionalitate impuse de art. 53, cu atât mai mult cu cât există instrumente alternative de combatere a abuzurilor (control, sancţiuni ţintite) care nu afectează sănătatea asiguraţilor.