Video Bolojan, despre creșterea prețurilor la benzină și motorină: „Vom lua măsuri pentru a atenua impactul”
0Premierul Ilie Bolojan a explicat, într-o declarație de presă, cum gestionează guvernul efectele crizei energetice internaționale și a clarificat situația privind stagiul militar și voluntariatul în armată. El a subliniat că autoritățile urmăresc atent prețurile la pompă și iau măsuri pentru a limita impactul asupra românilor.

„Am spus și aseară, în conferința de presă de la guvern, că datorită conflictului din Golf și perturbării lanțurilor de aprovizionare cu țiței și derivate, a fost un impact în toată lumea, impact pe care nu îl putem evita. Acolo unde a depins de noi, cum a fost în sectorul de gaz, am luat măsuri pentru ca să nu existe un impact. Avem resurse suficiente interne care să ne permită să facem acest lucru, reglementând, printr-o măsură administrativă, prețul la un nivel care să nu fie mai mare decât cel care era în vigoare înainte de începerea crizei”, a declarat premierul.
Referitor la prețurile la benzină și motorină, el a adăugat că guvernul monitorizează constant evoluția piețelor internaționale: „Este foarte important ca această creștere să nu fie transferată de pe o zi pe alta în buzunarul românilor. În cazul în care prețul va crește peste un nivel de alarmă, vom lua măsurile pe care le avem la dispoziție, nu pentru a anula creșterea, ci pentru a atenua impactul acesteia”.
Bolojan a menționat și prelungirea schemei de deducere din acciză pentru transportatori, prin care o parte din creșterea prețului la pompă va fi preluată de mecanismul administrativ.
Voluntariat în armată și stagiul militar
Întrebat despre posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu, premierul a precizat: „Nu s-a discutat în CSAT despre stagiul militar obligatoriu. Ministerul Apărării are, începând de anul acesta, proiectul de voluntariat în armată, cu alocare bugetară, și cel puțin 1.000–2.000 de tineri din România vor putea accesa acest sistem, dar este sistemul de voluntariat”.
Premierul a explicat și contextul depozitării gazelor naturale în Ucraina: „Nu înseamnă că România va depozita gaze în Ucraina sau în altă țară. Există această posibilitate, iar în această parte de Europă, pentru a ne asigura rezervele de combustibili și surse de alimentare diverse, trebuie să colaborăm prin interconectări de gaze, rețele electrice și zone de stocare, astfel încât să ne putem ajuta reciproc în situații de criză”.
Mesaj pentru profesori și educație
Referitor la boicotul simulării școlare, Bolojan a subliniat responsabilitatea cadrelor didactice: „Consider că este responsabilitatea noastră, inclusiv a dascălilor, ca atunci când suntem în serviciu public, să tratăm cu responsabilitate astfel de situații. Una este să crești norma didactică, alta este să generezi acțiuni care afectează copiii”.
Premierul a mai menționat că guvernul urmărește cu atenție evoluția situației energetice și prețurile la combustibili, pentru a proteja populația de creșteri bruște. În contextul economic, ieri a fost aprobat bugetul pentru 2026, stabilind resursele necesare pentru investiții și funcționarea instituțiilor publice.























































