Avocatul care a lovit un jandarm cu pumnul în gât, în timpul protestului pro-Călin Georgescu, a fost pus în libertate
0Avocatul care a fost acuzat că a lovit un jandarm cu pumnul în gât, în timpul protestului pro-Georgescu de duminică, din Piaţa Victoriei, fiind reținut pentru 24 de ore pentru ultraj, a fost pus în libertate de instanță.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au transmis că se efectuează urmărirea penală față de avocat pentru ultraj.
„În fapt, în data de 20.07.2025, în jurul orei 17,30, inculpatul ar fi lovit cu pumnul în zona gâtului pe persoana vătămată, jandarm în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu de asigurare a ordinii publice cu ocazia protestului «Protest național ieșiți din casă dacă vă pasă de România» desfășurat în Piața Victoriei, în București”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, într-un comunicat.
Pe 21 iulie, procurorii au dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 ore și au înaintat dosarul la Curtea de Apel București, cu propunerea arestării preventive a inculpatului.
Instanța a respins, însă, solicitarea procurorilor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
„În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la inculpatul P. Mircea -(date), ca neîntemeiată. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru prezenţi şi de la comunicare pentru absenţi”, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel București.
Câteva sute de persoane au protestat, duminică 20 iulie, în Piaţa Victoriei, fiind scandate lozinci împotriva Guvernului şi în favoarea lui Călin Georgescu.
O parte dintre protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii, pentru a bloca circulaţia în zonă. Autoritățile au transmis că au întocmit șase dosare penale și au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 73.000 de lei.
„În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, polițiștii și jandarmii au întocmit 6 dosare penale, pentru faptele de ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile Codului Penal al României", au transmis autoritățile.