Video Avertismentul lui Titi Aur pentru șoferi: unde se petrec cele mai periculoase accidente

0
0
Publicat:

Expertul în conducere defensivă Titi Aur a publicat marți, 14 octombrie, un videoclip în care avertizează șoferii că, de multe ori, accidentele se întâmplă tocmai pe drumurile pe care le parcurgem zilnic.

Titi Aur/FOTO: Facebook
Titi Aur/FOTO: Facebook

„60-70% din accidentele grave cu morți și cu răniți sunt produse de șoferi cu multă experiență, care nu au avut multe evenimente sau nu au avut deloc evenimente, care merg în general pe drumuri cunoscute, pentru că șoferul cu multă experiență, care știe locul foarte bine, consideră că nu i se poate întâmpla nimic.

Dacă au și fost anumite situații din care ai scăpat la limită, cu atât ai încredere mai mare și consideri că nu ți se poate întâmpla nimic. Acolo este cel mai periculos și exact în aceste zone trebuie să mă gândesc că s-ar putea să mi se întâmple și să fiu mai concentrat decât ar fi trebuit în momentul respectiv”, a explicat Titi Aur.

Potrivit datelor publicate în martie de Comisia Europeană, aproximativ 19.800 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în UE anul trecut, cu 600 mai puține față de 2023, ceea ce reprezintă o scădere de 3%.

Cele mai sigure țări din punct de vedere al siguranței rutiere au fost Suedia, Malta și Danemarca, cu rate de mortalitate sub 25 de decese la un milion de locuitori.

La polul opus, România și Bulgaria continuă să aibă cele mai ridicate rate ale mortalității – 77, respectiv 74 de decese la un milion de locuitori, aproape dublu față de media UE, care este de 44.

Totuși, România a înregistrat progrese semnificative, reușind o scădere de 4% a deceselor în 2024 comparativ cu 2023 și o reducere de 21% față de 2019. Țări precum Lituania, Polonia, Slovenia și Estonia au avut scăderi și mai mari, de peste 30%.

Oficialii europeni avertizează că, deși tendința este descrescătoare, ritmul rămâne prea lent pentru a atinge obiectivul UE de reducere la jumătate a numărului deceselor până în 2030.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite