Autorităţile suflă şi-n iaurt de frica anchetelor CE | adevarul.ro

Autorităţile suflă şi-n iaurt de frica anchetelor CE

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În timp ce premierul Călin Popescu Tăriceanu îşi declara la Bucureşti neplăcuta surprindere în legătură cu decizia CE în cazul Automobile Craiova, pe care nu o va contesta însă din

În timp ce premierul Călin Popescu Tăriceanu îşi declara la Bucureşti neplăcuta surprindere în legătură cu decizia CE în cazul Automobile Craiova, pe care nu o va contesta însă din dorinţa finalizării procesului de privatizare, ieri, se înregistrau deja primele unde ale seismului provocat de anchetele coordonate de Bruxelles. Este vorba despre mult mai celebra investiţie Nokia.

Consiliul Judeţean Cluj a fixat noile taxe, pentru chiriile Parcului Industrial Tetarom III, ocupat în comuna Jucu de firma Nokia şi furnizorii săi. Deşi oficialii clujeni refuză să recunoască, taxele au fost introduse în urma scandalului internaţional privind facilităţile acordate firmei finlandeze. Astfel, s-a ajuns la faza în care partea română nu va mai da în folosinţă gratuită terenul firmei finlandeze.

Pentru cesiunea din zona de producţie industrială, taxa este de 0,35 lei/mp/an, pentru zona de servicii de 1,7 lei/mp/an, iar taxa de administrare a terenului are valoarea de 1,85 lei/mp/an. "Noi nu avem niciun beneficiu de pe urma firmei Nokia. Cu taxele de pe terenurile şi clădirile lor, am putea introduce canalizarea sau am putea asfalta câteva drumuri", a precizat Dorel Pojar, primarul comunei Jucu. (Alice Baciu)

Top articole

Partenerii noștri