Atitudine barbară la o brutărie spaniolă - Revista presei internaţionale
0Fostul internaţional german Michael Preetz a devenit, la 41 de ani, director şi manager general al clubului german de fotbal Hertha Berlin, post în care îi succede lui Dieter Hoeness, concediat duminică, după 13 ani de colaborare.
Atitudine barbară la o brutărie spaniolă.
O brutărie saniolă acuzată de "atitudine barbară" faţă de un muncitor ilegal va înfrunta legea, potrivit unor surse guvernamentale, citate de BBC. Aceste declaraţii vin pe fondul unui accident de muncă, în care un muncitor bilivian şi-a pierdut un braţ. Şefii respectivei brutării din Valencia sunt acuzaţi că l-ar fi abandonat pe acesta la 100 de metri de intrarea unui spital şi că ar fi aruncat braţul tăiat într-un coş de gunoi. Braţul muncitorului a fost găsit a doua zi de poliţie, însă era prea târziu pentru a mai fi reataşat.
SUA şi UE ajung la o înţelegere în privinţa Guantanamo. Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns joi la un acord politic asupra condiţiilor de transfer al foştilor deţinuţi de la Guantanamo în Europa, fără ca Washingtonul să se angajeze să-i primească şi pe teritoriul SUA, susţin diplomaţi europeni citaţi de AFP. Acordul va fi supus aprobării miniştrilor de externe ai statelor membre UE luni, urmând ca ulterior, la o dată nestabilită încă, să facă obiectul unei declaraţii comune europene şi americane.
Doi morţi şi 13 răniţi într-un atentat sinucigaş la Peshawar. Două persoane şi-a pierdut viaţa şi alte 13, printre care şi poliţişti, au fost rănite, joi, într-un atentat sinucigaş care a vizat forţele de securitate din Peshawar, oraş din nord-vestul Pakistanului, a anunţat poliţia, citată de Aljazeera. Un ofiţer de poliţie din Peshawar a declarat că un bărbat a lansat o grenadă asupra unei maşini de poliţie aflate în apropierea unui punct de control.
Osama Bin Laden în Pakistan. Directorul CIA, Leon Panetta, a declarat joi că deţine informaţii că liderul Al-Qaida, Osama Bin Laden, se ascunde în Pakistan, relatează Reuters. Întrebat de ziarişti dacă este sigur că Osama Bin Laden este în Pakistan, Leon Panetta: "Ultima informaţie pe care o avem este că încă e acolo". Osama Bin Laden, care a scăpat vânătorii americane după atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, a înregistrat, în decursul anilor, mai multe înregistrări video şi audio pentru a demonstra că e încă în viaţă.
Michael Preetz, manager general la Hertha Berlin. Fostul internaţional german Michael Preetz a devenit, la 41 de ani, director şi manager general al clubului german de fotbal Hertha Berlin, post în care îi succede lui Dieter Hoeness, concediat duminică, după 13 ani de colaborare. Preetz, care şi-a încheiat cariera de jucător în 2003, preia un club care a realizat, prin locul 4 în Campionat, unul dintre cele mai bune sezoane din istoria sa. În schimb, gruparea din capitală are mari probleme financiare, care reduc marja de manevră a antrenorului său elveţian, Lucien Favre, pe piaţa transferurilor, potrivit Berliner Kurier.























































