Italia pregătește o regulă de 100 km/h pe banda de depășire. Șoferii care merg mai încet riscă amendă | adevarul.ro

Italia pregătește o regulă de 100 km/h pe banda de depășire. Șoferii care merg mai încet riscă amendă

Publicat:
0
1 live

Italia introduce o nouă regulă pentru șoferi: viteză minimă de 100 km/h pe banda de depășire a autostrăzilor cu cel puțin trei benzi pe sens. Șoferii care se abat de la această nouă regulă riscă o amendă de 40 de euro.

trafic autostrada aglomeratie foto shutterstock
Foto: Shutterstock

Potrivit Il Giornale, măsura urmărește să combată un fenomen răspândit și periculos: ocuparea necorespunzătoare a benzilor de depășire cu o viteză prea mică, una dintre cauzele principale a frânărilor bruște și așa-numitului „efect de acordeon”, care apare pe drumurile cu trafic intens.

Acest efect apare atunci când o frânare ușoară a unui vehicul îi determină pe șoferii din spate să încetinească tot mai mult, până la oprirea completă a mașinilor. Astfel, se produc ambuteiaje, chiar și în lipsa unui accident sau a unui obstacol pe șosea.

Potrivit prevederilor decretului legislativ aprobat la 13 octombrie, obligația de a circula cu minimum 100 km/h se va aplica doar pe autostrăzi și pe principalele drumuri expres care au cel puțin trei benzi pe fiecare sens de circulație.

Desigur, respectarea acestui prag nu va fi obligatorie în orice situație. Încetinirile provocate de condițiile meteorologice, precum ceața sau ploile torențiale, dar și cele cauzate de lucrări, accidente sau ambuteiaje nu vor fi sancționate.

De asemenea, vor prevala indicatoarele rutiere temporare sau permanente care impun alte limite de viteză.

Deși legislația italiană permitea deja stabilirea unor viteze minime pe anumite sectoare de drum, noua regulă introduce un prag clar de 100 km/h pe banda de depășire, în condițiile prevăzute de lege.

Până acum, situațiile în care viteza redusă încurca traficul erau evaluate de polițiști de la caz la caz. Șoferii care nu respectă noua regulă riscă o amendă de 40 de euro.

Legislația din România

În România, Codul rutier nu stabilește o viteză minimă generală de circulație pe autostrăzi și drumuri expres. Pragul de 50 km/h menționat de lege se referă la vehiculele care pot folosi aceste șosele, nu la viteza cu care trebuie să se deplaseze permanent șoferii.  

„Pe autostrăzi și pe drumurile expres este interzisă circulația vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h”, arată articolul 74 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, un autoturism care poate depăși 50 km/h are dreptul să circule pe autostradă, chiar dacă, din cauza aglomerației, a vremii nefavorabile, a unui accident sau a lucrărilor, se deplasează temporar cu o viteză mai mică.

Regula nu trebuie confundată cu existența unei limite minime obligatorii de 50 km/h.

În România, șoferii pot primi amenzi de 432,50 până la 648,75 lei dacă circulă nejustificat cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă de viteză stabilită pe un sector de drum. Sancțiunea este prevăzută de articolul 99 din Codul Rutier și se aplică atunci când există o limită minimă obligatorie.

Încetinirea justificată de vreme, trafic, lucrări sau alte situații care impun prudență nu se sancționează.

Top articole

Partenerii noștri