Atacurile impotriva jurnalistilor si libertatii presei
Numarul jurnalistilor ucisi in 2001 a crescut cu peste o treime fata de anul 2000, se arata in raportul elaborat de Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor asupra incalcarii libertatii presei la
Numarul jurnalistilor ucisi in 2001 a crescut cu peste o treime fata de anul 2000, se arata in raportul elaborat de Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor asupra incalcarii libertatii presei la nivel international. 37 de reporteri au fost ucisi anul trecut, dintre care opt in timpul misiunilor din Afganistan din timpul campaniei impotriva terorismului si a regimului taliban, care-l sustinea. Majoritatea au fost asasinati pentru ca au indraznit sa abordeze probleme delicate, precum coruptia si criminalitatea, in tari precum Columbia (3 persoane), China, Filipine (2), Thailanda (2) si Iugoslavia. "Atentatele de la 11 septembrie (2001, de la New York si Washington) si razboiul impotriva terorismului au accelerat criza libertatii presei" la nivel international se arata in raportul Comitetului pentru Protectia Jurnalistilor. Si numarul jurnalistilor inchisi s-a ridicat in 2001 pana la 118, cu aproximativ 50 la suta mai mult fata de anul precedent.





















































