Asociatii si fundatii din Romania sprijina organizatia terorista PKK

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociatii si fundatii care isi desfasoara activitatea in Romania sprijina organizatia terorista PKK, a declarat, joi, pe Aeroportul international Bucuresti-Otopeni, ministrul de Interne turc, Rustu

Asociatii si fundatii care isi desfasoara activitatea in Romania sprijina organizatia terorista PKK, a declarat, joi, pe Aeroportul international Bucuresti-Otopeni, ministrul de Interne turc, Rustu Kazim Yucelen. La finalul vizitei efectuate in Romania, Yucelen a mai spus ca i-a transmis ministrului de Interne roman dovezi ca aceste asociatii sprijina, prin activitatea pe care o desfasoara, aceasta organizatie terorista care a fost interzisa in tari ca Germania, Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Yucelen a precizat ca manifestatia de protest a celor 250 de etnici kurzi, care intentionau sa tranziteze si Romania, era organizata de reprezentanti ai unor asociatii sau fundatii care sprijina PKK-ul si care isi desfasoara activitatea in state occidentale. "Doresc sa multumesc Guvernului Romaniei pentru atitudinea pe care a avut-o", a mai spus Yucelen, referindu-se la interzicerea intrarii convoiului kurzilor in tara. Yucelen a precizat ca PKK-ul, organizatia terorista care a cauzat atatea probleme Turciei, a ucis si copii si a adaugat: "35.000 de oameni si-au pierdut viata din cauza ei. Nici nu poate fi vorba sa fie sprijinita de organizatii internationale".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite