Aşa Românie, aşa Academie!

solicitat chiar de preşedintele înaltului forum ştiinţific să-i dea tot lui medalia comemorativă, Prea Fericitul a luat-o frumuşel şi l-a lăsat pe E. Simion cu ochii-n soare, dându-i

solicitat chiar de preşedintele înaltului forum ştiinţific să-i dea tot lui medalia comemorativă, Prea Fericitul a luat-o frumuşel şi l-a lăsat pe E. Simion cu ochii-n soare, dându-i involuntar o binemeritată lecţie!
Prin multiple astfel de acţiuni ale preşedintelui său din ultimii opt ani, Academia Română nu a arătat că ar avea simţul penibilului. Las' că nici nu s-ar fi lepădat de penibil de la război încoace! Culmea atinsă prin onorarea cu diverse titluri a analfabetei numite Elena Ceauşescu a fost continuată de temenelele pe care Eugen Simion şi alţi confraţi i le-au făcut constant lui Ion Iliescu. Prin manipularea în scop politic a capitalului de valoare pe care îl deţine indubitabil Academia, Eugen Simion&co nu au făcut decât să confirme vechile deprinderi, obedienţa faţă de putere: s-au prostituat ieftin, fără să fi obţinut măcar vreun sprijin miraculos în schimb.
Căci nu s-a văzut încă nici un conducător al Academiei care să bată cu pumnul în masa puterii politice pentru a obţine fonduri consistente pentru cercetare! Pe academicieni pare să nu-i doară exodul creierelor româneşti. Nu s-au văzut decât rarisim şi post-mortem, de cele mai multe ori, recuperări - măcar pentru dezbateri ori proiecte comune - ale personalităţilor româneşti care au confirmat în Occident. Nenumăraţi români au ajuns să facă cercetare de anvergură în mari universităţi şi institute din întreaga lume. Cu palide excepţii, Academia Română îi ţine însă, în continuare, la o distanţă sanitară, nu cumva să se infesteze de vreun spirit nonconformist, lipsit de prejudecăţi.
Înţesată încă într-o mare măsură de academicieni comunişti fără operă, Academia Română are de recuperat, din păcate, cea mai însemnată pierdere: autoritatea morală de care ar fi fost firesc să se bucure. Cum poţi avea autoritate morală braţ la braţ cu puterea politică, oricare ar fi ea? Căci dacă politicii i se iartă imoralitatea, Academiei, nu! Încet-încet, Academia a recuperat câteva proprietăţi, a avut câteva proiecte din care cei aflaţi în fruntea bucatelor au ştiut să se-nfrupte cu aviditate. Luptele interne pentru avantajele pe care şi le împart cei ajunşi la putere arată, periodic, aceeaşi lipsă de scrupule a "nemuritorilor".
Aflată încă la etapa puerilă a războiului dintre ştiinţific şi umanism, Academia Română nu a dovedit o perspectivă de ansamblu generoasă, detaşată, matură moral şi spiritual. S-a mulţumit cu puţinul realizărilor de conjunctură, institutele de cercetare aflate în subordine au supravieţuit la limita subzistenţei.
Oglindă a societăţii româneşti post-comuniste, Academia Română nu a dovedit prin nimic până acum că ar fi un forum de avangardă, vizionar. La aşa Românie, aşa Academie!