Arnold Schwarzenegger si Larry Flynt, candidati oficiali in competitia pentru guvernarea Californiei
Starul de la Hollywood Arnold Schwarzenegger si regele pornografiei Larry Flynt s-au inscris sambata, oficial, pe lista candidatilor la postul de guvernator al statului California, ei concurand
Starul de la Hollywood Arnold Schwarzenegger si regele pornografiei Larry Flynt s-au inscris sambata, oficial, pe lista candidatilor la postul de guvernator al statului California, ei concurand alaturi de alti 128 de americani. Inconjurat de zeci de admiratori care ii aclamau numele, eroul din "Terminator" s-a prezentat la ora locala 11,00 la biroul electoral, avand asupra sa, dupa cum prevede legea, o lista cu 65 de semnaturi ale cetatenilor din California, precum si un cec de 3.500 de dolari, pentru a-si inregistra oficial candidatura. Imediat dupa completarea formularelor de inscriere in cursa electorala, candidatul republican a declarat: "Candidez pentru postul de guvernator si va promit ca voi fi un guvernator al oamenilor". Sotia actorului american de origine austriaca, Maria Schriver, membra a clanului Kennedy, i-a laudat calitatile, declarand ca este un om "serios, sensibil, inteligent, calm si care va fi reprezentantul tuturor, democrati, independenti sau republicani". Regele pornografiei, Larry Flynt, si-a depus si el oficial candidatura. Reprezentantul legal al fondatorului cunoscutei reviste Hustler a rezolvat formalitatile inca de vineri. "Eu sunt, intr-adevar, paralizat de la brau in jos, dar, spre deosebire de guvernatorul Gray Davis, nu am inteligenta afectata", l-a ironizat Flynt pe actualul guvernator democrat al Californiei. Regele porno are picioarele paralizate in urma tentativei de asasinat careia i-a fost victima in 1978.























































