Armata se rasteste la puterea politica
0Generalul Mihail Popescu, Seful Statului Major General este al treilea conducator al Armatei Romane care a avut curajul sa-i critice pe cei care ne conduc. Acesta a facut o declaratie-soc in care
Generalul Mihail Popescu, Seful Statului Major General este al treilea conducator al Armatei Romane care a avut curajul sa-i critice pe cei care ne conduc. Acesta a facut o declaratie-soc in care prezinta, la fel cum au facut si predecesorii sai, Constantin Degeratu si Mircea Chelaru, situatia umilitoare in care se afla militarii romani. Cele doua tentative ale generalilor de dinaintea lui Mihail Popescu au trecut drept simple declaratii bombastice, fara consecinte majore. Acum insa, cand summit-ul de la Praga se apropie cu repeziciune, o astfel de dezvaluire a avut darul sa-i puna pe jar pe toti cei vizati. Generalul Popescu a afirmat ca Armata, care are nevoie de bani pentru a realiza procesele de reforma si restructurare, a primit pana acum doar promisiuni. Oamenii politici s-au angajat sa duca Romania in Alianta Nord-Atlantica, insa, asa cum sustine seful SMG, "au uitat" ca realizarea acestui obiectiv necesita si eforturi financiare. Generalul Popescu s-a referit in mod expres la dotarea fortelor navale ale armatei, apreciind ca nu se poate face nimic cu o singura fregata. S-a promis ca vor fi alocati bani pentru achizitionarea a doua fregate, fabricate in secolul trecut, dar totul a ramas doar in faza de proiect. "Daca e efort comun, sa fie al tuturor, nu doar al celor imbracati in uniforma. Ni se spune sa strangem cureaua, dar n-avem cum, am strans-o atunci cand am planificat bugetul asta mic si saracacios. Mai mult de atat nu se poate strange cureaua, ca se rupe...", a incheiat Mihail Popescu. Asa cum spuneam, o astfel de declaratie a facut ca o parte din clasa politica amintita sa-i sara in cap generalului. Ministrul Apararii Ioan Mircea Pascu a tinut sa faca unele precizari cu privire la "confesiunea" generalului, desi era plecat intr-o vizita oficiala in Norvegia. "Probabil ca domnul general Popescu se referea la disfunctionalitatile care continua sa apara atunci cand trebuie transpuse in practica, in mod operativ, unele decizii politice privind angajamentele noastre de integrare". Asa cum se intampla de fiecare data, pentru lucrurile grave dezvaluite de Mihail Popescu trebuia gasit si un vinovat: "inertia birocratica" de la nivelul institutiilor responsabile cu aplicarea deciziilor politice. Nu s-au dat nume concrete, nu s-a promis demararea nici unei anchete. Numai ca aceasta constatare a facut ca generalul Mihail Popescu sa faca o noua declaratie, care porneste din start pe ideea ca "nu m-am declarat nemultumit de bugetul armatei". Acelasi buget caracterizat drept "mic si saracacios" devine acum, brusc, cel putin multumitor. Mai mult, conform noii declaratii, "altceva ne-a nemultumit si ne nemultumeste, si anume ritmicitatea alocarii fondurilor de la buget, care ne pune in imposibilitatea achitarii integrale a consumurilor si a indeplinirii prevederilor din plan". In final, seful SMG incheie cu precizarea ca nu a avut intentia de a atenta la onoarea nimanui.























































