Ardealul n-a mai luat un titlu de 38 de ani!
0Provincia n-a mai cucerit un titlu de campioană din sezonul 1990-1991, atunci când Universitatea Craiova, condusă la acea vreme de pe banca tehnică de Sorin Cârţu, a câştigat pe un final de
Provincia n-a mai cucerit un titlu de campioană din sezonul 1990-1991, atunci când Universitatea Craiova, condusă la acea vreme de pe banca tehnică de Sorin Cârţu, a câştigat pe un final de meci tensionat, în ultimele etape, în dauna Stelei, apoi, la câteva zile, a reuşit şi eventul. La olteni jucau fotbalişti valoroşi precum Florin Prunea, Pavel Badea, Emil Săndoi, Silvian Cristescu, Ovidiu Stângă, Ştefan Stoica şi Gică Craioveanu.
Ardealul a căştigat doar de 8 ori titlul de campioană din cele 89 de ediţii disputate până acum. Numai trei echipe din această zonă istorică au trecut primele linia de sosire la finalul întrecerii: UT Arad - de 6 ori (ediţiile 1946/47, 1947/48, 1950, 1954, 1968/69, 1969/70), ICO Oradea - o singură dată (ediţia 1948/49) şi Colţea Braşov - tot o singură dată (1927/28). Colţea, din Braşov, a fost de fapt o filială a clubului bucureştean cu acelaşi nume. Iar existenţa ei a fost doar în perioada predivizionară, când campionatul naţional n-a avut o mare anvergură. În 1931 s-a şi desfiinţat.
Interesant este că ICO - grupare din Oradea - era denumirea din perioada comunistă a celebrei CAO, cea care în perioada Dictatului de la Viena (ediţia 1943/44) a cucerit titlul în Ungaria. În 1948/49, când a cucerit titlul României cu lejeritate, avea un lot valoros şi sprijinul total al Întreprinderii Comunale din localitate. Acesta însă s-a diminuat de la an la an, până ce numele i-a fost schimbat, iar în anii '60 a fost desfiinţată.
Oraşe importante precum Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Hunedoara şi Petroşani n-au izbutit niciodată să ia titlul, chiar dacă unele reprezentante ale lor s-au aflat pe sau în preajma podiumului.























































