„Aplici la 100 de joburi și tot nu te angajează nimeni”. Cum arată intrarea pe piața muncii pentru mulți tineri

România se confruntă cu una dintre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Deși șomajul total este aproape de media UE, aproape trei din zece tineri sub 25 de ani nu au un loc de muncă, potrivit datelor Eurostat. În acest context, Guvernul a introdus o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima dată, măsură menită să faciliteze intrarea lor pe piața muncii.

Sursă foto: Shutterstock

Cu toate că sprijinul financiar este gândit pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor și pentru a încuraja angajările pe perioadă nedeterminată, economiștii avertizează că astfel de subvenții pot produce efecte secundare în companii, inclusiv distorsiuni salariale între angajații juniori și cei cu experiență.

Cum pot ajutoarele de stat să dea peste cap grilele salariale

„Riscul de a distorsiona piața muncii este cât se poate de real. Totuși, aici trebuie să facem o clarificare importantă. De cele mai multe ori, subvenția de la stat merge către angajator, nu direct în buzunarul tânărului. Scopul este să compenseze timpul și resursele pe care firma le pierde învățând un om fără experiență”, explică pentru „Adevărul” analistul economic Adrian Negrescu.

În opinia sa, problema apare atunci când angajatorii folosesc acești bani de la stat pentru a oferi salarii de intrare (entry-level) artificial de mari, doar pentru a atrage candidați. „Astfel, se poate ajunge la situația absurdă în care un junior subvenționat ajunge să aibă un salariu net foarte apropiat de cel al unui angajat cu 3-4 ani vechime, a cărui creștere salarială a fost organică, dar lentă. Acest fenomen se numește „compresie salarială” și este extrem de dăunător”, spune analistul.

Pe termen scurt, aceste ajutoare rezolvă o problemă statistică. Ele ajută tinerii să treacă de acel paradox frustrant: „nu te angajăm pentru că nu ai experiență, dar nu poți face experiență dacă nu te angajează nimeni”, conform declarațiilor sale.

Pe termen mediu și lung, însă, măsura este adesea doar un transfer al costului salarial de la privat către bugetul de stat (adică tot din banii contribuabililor). „Principalul risc este efectul de ușă rotativă. Unii angajatori profită de aceste fonduri, țin tânărul angajat strict perioada obligatorie prevăzută de lege (de obicei 12-18 luni), după care îl concediază pentru a aduce un alt tânăr subvenționat. Astfel, problema șomajului nu se rezolvă, ci doar se amână, iar statul ajunge să subvenționeze profitul unor companii, nu cariera tinerilor”, este de părere Adrian Negrescu.

Dacă tinerii subvenționați ajung să coste aproape la fel de mult ca angajații experimentați, atunci cei cu experiență se vor simți nedreptățiți, subliniază acesta. Ei sunt cei care duc greul companiei și, paradoxal, tot ei sunt cei care trebuie să îi învețe pe tinerii nou-veniți.

În plus, când echitatea internă este distrusă, productivitatea scade dramatic, punctează analistul. Un angajat senior nemulțumit nu va mai fi dispus să facă eforturi suplimentare sau să fie un mentor bun pentru un junior care „câștigă la fel de mult, dar nu știe nimic”.

„Cel mai grav este faptul că angajații buni și experimentați vor începe să părăsească firma pentru a-și căuta un loc de muncă unde experiența lor este plătită la adevărata valoare a pieței, nealterată de ajutoare de stat”, atrage atenția Adrian Negrescu.

Ce putem face? „România are una dintre cele mai mari poveri fiscale pe salariile mici și medii din Europa. În loc să luăm bani din taxe pentru a-i da înapoi sub formă de subvenții birocratice anumitor firme, o soluție mult mai corectă ar fi scăderea impozitării muncii pentru toți angajații la început de drum, indiferent de companie. Încurajarea companiilor să ofere internshipuri plătite pe timpul facultății, prin oferirea unor deduceri fiscale clare ar putea fi o altă soluție optimă. Astfel, tranziția de pe băncile școlii la birou se face treptat, organic, pe baza competenței, nu a unei injecții de capital de la stat”, crede specialistul.

Dincolo de cifre, reacțiile din online arată cât de complicată este, în practică, intrarea pe piața muncii. Pe Reddit, în comunitatea r/Romania, mulți tineri spun că obstacolul principal nu este lipsa unei prime de la stat, ci faptul că joburile de început sunt puține, competiția este uriașă, iar diploma nu mai garantează aproape nimic.

Ce spun tinerii care încearcă să intre pe piața muncii

De pildă, un utilizator, student la inginerie, povestește că găsirea unui loc de practică sau a unui job de început este extrem de dificilă, chiar și pentru studenții cu rezultate bune. „Sunt student la inginerie, atât eu cât și colegii mei aplicăm să ne găsim un loc de practică pe vară sau un job normal în domeniul nostru. Efectiv e jale, puține anunțuri, concurezi cu cel puțin încă 100 de oameni pe un loc. Din grupa mea nu știu pe cineva care și-ar fi găsit loc de practică”, spune acesta. El adaugă că ar fi dispus să muncească și fără salariu doar pentru a acumula experiență.

Un alt utilizator spune că nici după absolvirea facultății situația nu este mai ușoară. „Am terminat Mecatronica în 2024 și nu găsesc nimic în domeniu. Acum, la 24 de ani, lucrez pe 3.000 de lei net în AutoCAD. Măcar nu sunt șomer”, povestește acesta, explicând că multe companii nu mai angajează pe poziții entry-level.

Alții vorbesc despre o problemă mai largă: nepotrivirea dintre numărul de absolvenți și cererea reală de pe piața muncii. Mai precis, un utilizator susține că „o generație întreagă a făcut facultăți degeaba”, în contextul în care la un interviu pe care l-a susținut de curând, pentru un job într-un magazin de electronice, spune că majoritatea candidaților aveau studii tehnice. „6 din 10 dintre cei care am dat interviu terminaserăm Politehnica”.

Nu toți participanții la discuție consideră însă că facultatea este principala problemă. Cineva atrage atenția că „între șomeri, cei mai mulți - 34% - au terminat doar gimnaziul și mai puțin de 5% au studii universitare”.

Alții spun că universitățile ar trebui să coreleze mai bine specializările cu cererea de pe piața muncii. „La multe universități din Elveția se analizează câte joburi sunt în domeniu și câți absolvenți își găsesc de lucru. Dacă scorul e prea mic, se închide specializarea”, spune un user, sugerând că un model similar ar putea fi util și în România.

Există și opinii care indică probleme structurale ale pieței muncii. De exemplu, un comentator susține că statistica oficială poate ascunde o parte din realitate, deoarece multe persoane lucrează fără contract. „Din aia 30%, 80% sunt frizeri, fotografi, bijnitari auto, OnlyFans și alte afaceri la negru de care statul nu are habar”, afirmă acesta.

 „Nu pare că vine nimeni din spate. Greul proiectelor e dus de oameni de peste 45 de ani și nu sunt tineri care să învețe și să preia”, mărturisește un antreprenor care spune că are o firmă în domeniul instalațiilor electrice.

În fine, Unii utilizatori cred că soluția ar putea fi plecarea în străinătate. „Eu în locul vostru aș încerca să iau legătura cu firme care recrutează în UK sau Irlanda și aș pleca”, scrie cineva, deși alți useri îi răspund că situația nu mai este la fel de simplă ca în trecut.

Există însă și voci care spun că dificultățile de pe piața muncii nu sunt o situație fără precedent. „Prin 2009 era o situație similară. După 2012 lucrurile au început să meargă. Probabil ceva similar se va întâmpla și de data asta”, spune un alt utilizator.

Unii tineri spun că nu găsesc locuri de muncă, alții cred că problema este lipsa competențelor sau orientarea greșită spre anumite domenii, iar alții susțin că statisticile nu reflectă complet realitatea pieței muncii.