Andrei Stratan, la Moscova, Grigori Karasin, la Chişinău
0Ministrul de externe al Republicii Moldova, Andrei Stratan, se află la Moscova pentru convorbiri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, convorbiri care vor viza relaţiile bilaterale şi problema
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Andrei Stratan, se află la Moscova pentru convorbiri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, convorbiri care vor viza relaţiile bilaterale şi problema transnistreană, în contextul recentului referendum pro-independenţă din Transnistria. Ambele subiecte şi reluarea negocierilor între Chişinău şi Tiraspol pentru soluţionarea diferendului din stânga Nistrului se află pe agenda vizitei lui Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de externe. El va fi primit şi de preşedintele Vladimir Voronin după care se va deplasa la Tiraspol pentru convorbiri cu liderii transnistreni. Karasin apreciază referendumul transnistrean ca fiind "un important indicator politic" chemat să aducă Tiraspolul şi Chişinăul la masa negocierilor, o idee exprimată recent şi de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. El susţine că diferendumul poate fi rezolvat numai prin metode politice, şi nu prin sancţiuni. (Rompres)























































