Americanii l-au condus pe ultimul drum pe Ronald Reagan | adevarul.ro

Americanii l-au condus pe ultimul drum pe Ronald Reagan

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Americanii au adus ieri un ultim omagiu celui de-al patruzecilea presedinte al lor, Ronald Reagan, in memoria caruia au fost oficiate funeralii nationale la Washington, inainte de a fi inhumat in

Americanii au adus ieri un ultim omagiu celui de-al patruzecilea presedinte al lor, Ronald Reagan, in memoria caruia au fost oficiate funeralii nationale la Washington, inainte de a fi inhumat in apropierea resedintei sale din Simi Valley, California. Sicriul acoperit cu drapelul national a fost transportat cu avionul prezidential Air Force One in capitala SUA si depus sub rotonda Capitoliului (cladirea Congresului american), unde, timp de 34 de ore, peste 200.000 de oameni (5.000 de persoane pe ora) au stat la cozi care au durat pana la patru ore si s-au intins pe sapte strazi, pentru doua minute in care sa-si ia ramas-bun de la unul dintre cei mai iubiti lideri americani din istoria recenta. Printre ei, emigranti din Europa de Est, eliberata de sub jugul comunist cu ajutorul lui Reagan, sau veterani de razboi, veniti in uniforma si salutand cu bratul amputat. Nancy Reagan, sotia acestuia, a primit la Blair House, resedinta de oaspeti pentru invitatii Casei Albe, condoleantele prezentate, printre altii, de presedintele George W. Bush si sotia sa Laura, imediat dupa intoarcerea de la summitul G8 din Georgia. Peste douazeci de sefi de stat si de guvern au fost, de asemenea, prezenti la ceremonia funebra si s-au recules langa catafalc. Fostul premier britanic Margaret Thatcher si fostul premier canadian Brian Mulroney, doi dintre oamenii politici cei mai apropiati lui Reagan, au rostit fiecare un discurs la capataiul fostului presedinte, in cursul unei ceremonii care s-a desfasurat la Catedrala Nationala din Washington si a durat doua ore. La randul sau, fostul presedinte George Bush, care a fost vicepresedinte timp de opt ani sub administratia Reagan, a venit sa aduca un ultim salut partenerului sau, iar actualul presedinte, George W. Bush, a vorbit ultimul, "in numele unei natiuni pline de recunostinta". Serviciul religios a fost prezidat de fostul senator de Missouri, John Danforth, preot episcopal, pe care Ronald Reagan l-a rugat in timpul vietii sa faca acest oficiu cand va veni vremea. A fost dorinta sa, de asemenea, ca judecatoarea Sandra Day O'Connor, care sub administratia Reagan a ajuns prima femeie nominalizata la Curtea Suprema de Justitie, sa citeasca un fragment din celebra predica a pastorului John Winthrop, din zilele primilor pelerini sositi in America, in care acesta numea Statele Unite de mai tarziu "orasul de pe colina", un far calauzitor si un reper pentru celelalte natiuni ale lumii. Ronald Reagan si-a dorit de asemenea ca un solist sa interpreteze Ave Maria, iar sotia sa Nancy l-a invitat pe tenorul irlandez Ronan Tynan sa faca acest lucru. Toate acestea au adus de altfel acuzatii sustinatorilor lui Reagan ca au orchestrat din timp "Operatiunea Serenada", cum a fost denumita, in incercarea de a-l ridica pe fostul presedinte deasupra celorlalti presedinti americani din perioada moderna, in panteonul "Parintilor Fondatori" ai Americii. Peste 3.000 de persoane au umplut catedrala, iar printre acestia s-au aflat fostul presedinte sovietic si partener de dialog al lui Ronald Reagan, Mihail Gorbaciov, cancelarul german Gerhard Schroder, premierul britanic Tony Blair, printul Charles al Marii Britanii, presedinta Irlandei, Mary McAleese, presedintele sud-african Thabo Mbeki, presedintele nigerian Olusegun Obasanjo, cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului, fostul presedinte polonez Lech Walesa, a carui miscare de rezistenta in timpul comunismului, Solidaritatea, a gasit un prieten in Reagan, fostul premier japonez Yasuhiro Nakasone, presedintele afgan Hamid Karzai, fostul presedinte francez Valery Giscard d'Estaing, premierul italian Silvio Berlusconi, presedintele Irakului, Ghazi al-Yawar, si presedintele ceh Vaclav Klaus. Franta va fi reprezentata de ministrul de Externe Michel Barnier, presedintele Chirac alegand sa se intoarca la Paris dupa summitul G8. Presedintele Ion Iliescu a fost si el prezent la funeralii. Patru fosti presedinti americani au asistat la ceremonie - Gerald Ford, Jimmy Carter, George Bush si Bill Clinton, acesta din urma foarte suparat ca nu a fost invitat sa vorbeasca, probabil ca o forma de sabotaj din partea actualei administratii pentru ca in ultimul timp Clinton a facut personal campanie pentru oponentul lui George W. Bush, democratul John Kerry. La incheierea slujbei, defunctul presedinte a primit onoruri militare, unitati speciale ale armatei SUA tragand salve de tun in memoria sa. Funeraliile nationale organizate la 11 iunie, declarata zi de doliu national de Casa Alba, sunt primele de acest fel organizate in ultimii 31 de ani in Statele Unite, dupa cele din 1973, ale presedintelui Lyndon B. Johnson. Cu aceasta ocazie, institutiile guvernamentale din SUA au fost inchise, la fel si scolile publice din Washington, iar traficul a fost intrerupt. Inmormantarea propriu-zisa a avut un "caracter privat", la ceremonia desfasurata la Simi Valley, California, participand doar 700 de persoane. Ea a putut fi vizionata insa de intreaga natiune, ca un omagiu adus deschiderii fostului presedinte, au explicat organizatorii. Ronald Reagan a fost inhumat intr-un cavou pe varful unei coline cu vedere la Oceanul Pacific, pe terenul bibliotecii prezidentiale. In plus, mii de simpatizanti s-au alaturat cortegiului funerar, pe traseul lung de 24 de kilometri dintre baza aeriana de la Point Mugu, unde a aterizat avionul cu osemintele lui Reagan, pana la Simi Valley. Printre participantii de seama, alaturi de sotia Nancy si copiii Michael, Patty si Ron, s-au aflat Margaret Thatcher, guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, fostul secretar de stat George Schultz, actorii Charlton Heston (care sufera si el, ca fostul presedinte, de maladia Alzheimer), Kirk Douglas, Tom Selleck, Bo Derek, vaduvele lui Bob Hope si Frank Sinatra.

Top articole

Partenerii noștri