Al treilea transplant de plămâni a fost efectuat la Spitalul Sfânta Maria. Pacientul, care avea 34 de ani, a stat în operaţie mai bine de şase ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală au făcut al treilea transplant de plămâni din acest an. De plămân a beneficiat un pacient de 34 de ani, după o operaţie care a durat mai bine de şase ore.

Concret, pacientul suferea de fibroză chistică, informează Asociaţia Spitalelor şi Serviciilor de Sănătate din Municipiul Bucureşti, potrivit căreia donatorul avea 21 de ani şi era din Baia Mare. 

„Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de şase ore, a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul şi a fost efectuată de aceeaşi echipă de medici de la Spitalul Sf. Maria care a realizat şi celelalte două transplanturi de plămâni”, se arată într-un document. 

Starea bărbatului care a suferit intervenţia este bună şi, potrivit protocoalelor, se află într-o secţie specială de terapie intensivă, unde este monitorizat.

Managerul spitalului, dr. Narcis Copcămai, spune că asemenea intervenţii chirurgicale extrem de dificile se fac în străinătate doar în centre medicale cu multă experienţă în domeniu.

Echipa Medicală de la Spitalul Clinic Sf. Maria a mai făcut alte două transplanturi de plămâni, anul acesta. Cei doi bărbaţi care au beneficiat de plămâni se simt foarte bine.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite