Ajutor de stat degeaba

Fiecare angajat roman plateste anual echivalentul a aproximativ 300 de euro pentru a acoperi ineficienta intreprinderilor de stat care nu-si platesc datoriile catre buget. Iar acesti bani nu-i scoate

Fiecare angajat roman plateste anual echivalentul a aproximativ 300 de euro pentru a acoperi ineficienta intreprinderilor de stat care nu-si platesc datoriile catre buget. Iar acesti bani nu-i scoate din buzunar doar asa, din patriotism, ci este obligat sa "cotizeze" fara sa-l intrebe cineva daca este de acord sau nu. Potrivit datelor statistice furnizate de Consiliul Concurentei, aceasta suma inmultita cu numarul total de salariati din Romania reprezinta echivalentul subventiilor, stergerilor sau esalonarilor de datorii de care rau-platnicii din economie beneficiaza in cursul unui an. Poate ca o astfel de povara nu ar fi fost de nesuportat daca s-ar fi acordat o singura data. Insa, mai toate guvernele de dupa '89 au venit, in fiecare an, pe baza unor legi existente sau a unora special adoptate pentru anumite societati, cu iertaciuni de datorii. Motivul invocat a fost acela ca, odata curatate de balast, companiile respective vor deveni profitabile si vor aduce bani mai multi la buget. Ulterior, statul ar fi avut de unde sa dea mai mult pentru construirea sau renovarea scolilor pline de igrasie, a spitalelor unde adesea abia se gaseste o fasa sau o seringa sterila si a drumurilor pline de gropi. Nu trebuie sa fii mare specialist in economie sa-ti dai seama ca o mare parte din stergerile de datorii au fost doar niste pomeni care i-au ajutat pe cei care trag de fraiele sistemului sa-l mai tina un timp in viata pentru a profita de pe urma lui. De prea putine ori am auzit de directori dati afara si care eventual sa infunde puscaria pentru ca nu si-au facut treaba si si-au batut joc de banii fiecaruia dintre noi. O veste anuntata zilele trecute la Bruxelles de catre Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor, privind o "amnistie" fiscala partiala pentru mai multe societati de stat ne da o idee exacta despre ce s-a intamplat cu cei 300 de euro pe an platiti pentru "restructurarea" ineficientelor societati de stat. Ideea nu este noua: in luna iunie a anului trecut, Finantele au elaborat o ordonanta de urgenta de "inghetare" pana la sfarsitul lui 2006 a arieratelor pentru mai multe societati cu datorii, "pentru ca acestea sa nu afecteze credibilitatea pe piata si bilantul companiilor si sa le permita sa-si imbunatateasca incet-incet activitatea". La momentul respectiv, ordonanta nu a mai fost aprobata pe motiv ca, spuneau oficialii de atunci ai Consiliului Concurentei, "s-ar fi creat o discriminare intre firmele de stat si cele private" si "mai multe dintre societatile aflate pe lista beneficiasera de ajutor de restructurare, iar directivele UE prevad ca ajutoarele de stat se acorda o singura data intr-un interval de zece ani, pentru aceeasi companie". Ideea inghetarii datoriilor a fost scoasa din nou din frigider, de aceasta data cu "CTC-ul" FMI-ului si al Bruxelles-ului. Mai mult decat atat, Consiliul Concurentei n-a putut sa dea un aviz negativ vechii-noii ordonante pe motiv ca societatile carora li se vor ingheta datoriile in vederea stergerii lor in 2007 sau in momentul privatizarii sunt "de interes public major". Or, a nu fi de acord cu salvarea marilor datornici de stat de interes public major ar putea fi privita de catre unii ca o subminare a economiei romanesti... Sa admitem totusi ca, in pragul asteptatei aderari la UE, a venit momentul ca Guvernul sa rupa pisica si sa intinda o mana, pentru ultima data, companiilor romanesti care vor trebui sa se descurce apoi pe propriile picioare pe piata libera europeana. Din start insa, inghetarea datoriilor numai pentru societatile de stat poate fi considerata o masura anticoncurentiala. Limitarea acestui ajutor doar la intreprinderile ineficiente de stat poate fi considerata o favorizare a sectorului neproductiv in fata zonei productive a economiei: intreprinderile private. Si acestea din urma se lovesc de aceleasi vitregii ale pietei, de probleme cu plata salariilor si a furnizorilor, dar cu toate acestea cele mai multe isi platesc darile catre stat si reusesc sa contribuie in proportie de 80%-85% la formarea Produsului Intern Brut. Discriminarea pe care ordonanta de inghetare a arieratelor o introduce intre sectorul de stat si cel privat induce si o idee periculoasa in mintea romanilor: ii indeamna practic pe muncitori sa ramana la stat. Nu conteaza ca lucreaza intr-o intreprindere ineficienta - va veni statul sa ii salveze cumva, ca doar n-o sa-i lase de izbeliste. Ei se simt protejati, prefera sa castige un salariu, asa mic cum e, in loc sa intre in competitie in companiile private. Iar declaratii de tipul "problema mea este sa nu creasca arieratele la companiile private, pentru ca la stat trebuie judecat altfel; acolo sunt si chestiuni sociale" facute tocmai de sefii Fiscului, le intaresc increderea ca nu li se poate intampla ceva foarte rau. Iar daca o fi si-o fi, tot primesc ei niste plati compensatorii stand acasa... Si astfel, folosita discretionar si discriminatoriu, inghetarea datoriilor firmelor de stat devine, pentru a cata oara, ajutor de stat degeaba. Tot degeaba promit guvernantii ca aceste facilitati vor fi insotite de masuri draconice de restructurare, iar directorii care nu respecta planurile de reorganizare vor fi spanzurati in piata publica. Asa au promis si anii trecuti. Iar in urma ramane doar fantoma promisiunii lui Mihai Tanasescu de la inceputul anului: "Cat timp voi fi eu ministru, nu se va mai face nici o stergere de datorii!".