Agenda populatiei

Sebastian Lazaroiu sociolog

Profesorii de demagogie, multi dintre ei scoliti pe la academia de partid sau in subteranele fostei politii politice, au introdus dupa 1990 un nou concept in limbajul politicianului roman: agenda populatiei. Politicieni-marioneta, lipsiti de proiecte si discurs, au preluat cu mult entuziasm acest termen, dar nu pentru a-si face mai bine treaba in functiile publice, ci pentru a-si promova agendele ascunse in lupta cu adversarii. Agenda populatiei, adica ce ii preocupa pe oamenii obisnuiti si deci ce rezultate asteapta de la o guvernare, nu are nimic complicat. Ea poate fi creionata umbland prin piata, prin trenuri, prin carciumi si ascultand dialogurile oamenilor simpli sau, mai riguros, poate fi desprinsa din rezultatele unor sondaje de opinie reprezentative la nivel national. Agenda populatiei ramane obsesia perioadelor preelectorale, de vreme ce pare extrem de important sa-i spui alegatorului ce vrea sa auda pentru a obtine votul sau. Odata ajuns la putere, politicianul roman incepe sa se joace cu agenda populatiei dupa cum ii convine. Daca vrea sa se tina de scaun si sa nu se mai dea plecat din functie, politicianul roman invoca fara sa clipeasca preocuparile oamenilor. Spune, de exemplu, ca alegerile anticipate nu fac parte din lista cu probleme pe care oamenii le vor rezolvate de executiv. Sau spune ca schimbarea presedintilor Camerelor parlamentare este dincolo de nevoile omului simplu. Mai nou aflam, tot din gura acelorasi demagogi, ca nici parlamentul unicameral nu se afla printre prioritatile populatiei. Ce-i drept, daca ii intrebi pe oameni care ar trebui sa fie principala problema de care guvernul sa se ocupe, o sa afli ca vor sa nu mai fie saracie, vor mai multe locuri de munca si mai stabile, vor sa nu mai existe coruptie. Nici nu-ti trebuie prea multa imaginatie ca sa stii ce vor romanii astazi. Confuzia intretinuta este aceea intre scopuri si mijloace. Oamenii nu se vor gandi niciodata la mijloace, pentru ca, in cele mai multe cazuri, nu inteleg functionarea sistemului si nici nu vad legaturi cauzale directe intre alegerile anticipate si lupta impotriva coruptiei, sau intre reducerea numarului de parlamentari si cresterea economica. Poate ca ele nici nu sunt directe, dar nici nu putem sa negam ca exista parghii in sistem care, actionate la un moment dat, pot produce printr-un lant cauzal consecinte dezirabile. Printre problemele de comunicare ale politicianului roman se afla si incapacitatea de a explica cum o anumita masura poate produce anumite consecinte. Ceea ce da munitie discursului demagogic al adversarilor acelei masuri: ,nu e pe agenda populatiei". Demagogia discursului se vede si mai limpede atunci cand oamenii cer explicit anumite actiuni si ele sunt ignorate: de exemplu, retragerea trupelor din Irak in perioada crizei ostaticilor sau o preocupare mult mai stabila a tranzitiei: locuri de munca sigure, garantate de stat. Aici avem, desigur, ratiuni de stat mai inalte, pe care omul simplu este incapabil sa le asimileze si judeca emotional, ca in cazul trupelor din Irak, sau proiecte politice care au fost prost explicate de la inceput: de exemplu, de ce ne trebuie economie de piata? Jongleria cu agenda publica a devenit un sport extrem al politicianului roman. Sa ne amintim ca alegerile anticipate au fost refuzate de unii pe motiv ca in tara principala prioritate este eliminarea consecintelor inundatiilor. Am spus la acel moment ca alegerile anticipate erau o sansa pentru sinistrati sa aiba un acoperis deasupra capului in pragul iernii, caci o campanie electorala ar fi obligat guvernantii sa se conecteze rapid la nevoile oamenilor. Sa facem un bilant simplu: cate locuinte au fost construite pentru victimele inca in viata ale inundatiilor? Si oare cate locuinte s-ar fi construit daca aveam campanie electorala? Probabil ceva mai multe.