Afacerile hotelurilor de cinci stele din Bucureşti se apropie de 100 milioane de euro
0Cele şase hoteluri de cinci stele care funcţionau anul trecut pe piaţa din Bucureşti au raportat la finele lui 2006 afaceri totale de 335 milioane lei (95 milioane euro), în creştere cu circa
Cele şase hoteluri de cinci stele care funcţionau anul trecut pe piaţa din Bucureşti au raportat la finele lui 2006 afaceri totale de 335 milioane lei (95 milioane euro), în creştere cu circa 8% faţă de 2005, potrivit rezultatelor transmise Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF).
În 2005, hotelurile JW Marriott, Athenee Palace Hilton, Howard Johnson Grand Plaza, Intercontinental, Crowne Plaza şi Casa Capşa au raportat o cifră de afaceri de aproximativ 313,2 milioane lei. Anul trecut, pe primul loc s-a menţinut JW Marriott. Proprietarul unităţii, Societatea Companiilor Hoteliere Grand, a consemnat o cifră de afaceri de 130,19 milioane lei (37 milioane euro), în creştere cu aproape 6% faţă de 2005, şi un profit net de 51,76 milioane lei (14,7 milioane euro), în urcare cu 1%.
JW Marriott este deocamdată şi cel mai mare hotel de cinci stele din Bucureşti, cu aproape 380 de camere şi 23 de apartamente, la care se adaugă o galerie comercială, spaţii de conferinţe şi restaurante. Locul doi în clasament a fost ocupat, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, de Athenee Palace Hilton, urmat de Howard Johnson Grand Plaza, Intercontinental, Crowne Plaza şi Casa Capşa. În luna mai a acestui an, a fost inaugurat în Bucureşti cel de-al şaptelea hotel de cinci stele, Carol Parc Hotel, situat pe Dealul Filaret. (Mediafax)























































