Afacerea diplomelor false de la U.M.F. Iasi - inca neelucidata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In data de 25 septembrie 2000, presa declansa un scandal fara precedent in lumea academica din Romania, referitor la elibererea de diplome de licenta false unor cetateni italieni. Cateva zile mai

In data de 25 septembrie 2000, presa declansa un scandal fara precedent in lumea academica din Romania, referitor la elibererea de diplome de licenta false unor cetateni italieni. Cateva zile mai tarziu, Ministerul Educatiei a sesizat Parchetul General in legatura cu ilegalitatile de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi si Universitatea "Ecologica" din Bucuresti, implicate in eliberarea diplomelor de licenta false, solicitand efectuarea unei anchete. Desi subiectul a tinut prima pagina a ziarelor mai bine de o luna si jumatate, de atunci nimeni nu stie nimic despre cei care au legatura cu acest caz. Cum, dupa atat timp, lucrurile par sa nu se fi asezat la Iasi, ci dimpotriva (asa cum puteti vedea in articolul de mai jos), am solicitat Parchetului General date despre stadiul actual al anchetei. Cu aceasta ocazie am aflat cu uimire ca abia in data de 20 martie 2001 Directia Generala de Combaterea Crimei Organizate si Antidrog a inceput urmarirea penala impotriva invinuitilor Drimer Dolphi (fostul rector al Universitatii "Ecologice" din Bucuresti), Burlui Vasile (actulalul decan al Facultatii de Stomatologie din cadrul UMF Iasi), Condurache Jana si Bugeac Dana (secretar sef la aceeasi facultate, respectiv secretar al UMF Iasi), pentru savarsirea infractiunilor de fals, uz de fals si fals in declaratii, prevazute si pedepsite de Codul Penal. Fata de rectorul UMF Iasi, Carol Stanciu, "nu s-a inceput urmarirea penala, din probele existente la dosarul cauzei nerezultand date ca acesta ar fi comis vreo infractiune", dupa cum spune Politia. Si acum urmeaza partea cea mai interesanta a comunicatului pe care ni l-a remis IGP: "Pana in prezent s-au efectuat verificari la unitatile de invatamant superior implicate, precum si la Ministerul Educatiei si Cercetarii, fiind ridicate documentele si corespondenta care au legatura cu cauza". Adica, pana acum, la mai bine de un an si jumatate de la izbucnirea scandalului, nu s-au facut decat niste simple verificari? Si nu avem, inca, nici un rezultat concret? Mai mult, "in data de 19 aprilie 2001 s-a cerut autoritatilor judiciare italiene, printr-o comisie rogatorie, sa stabileasca conditiile concrete in care s-a ajuns ca aceste persoane din Italia sa se inscrie si sa-si sustina examenele de licenta, precum si verificarea actelor de studii. Neprimindu-se raspuns, la data de 30 noiembrie 2001, am revenit asupra obiectivelor stabilite prin comisia rogatorie, dar REZULTATUL ESTE INCA NEGATIV". Evident ca instrumentarea unui asemenea caz necesita timp si multa atentie, dar intr-un an si jumatate oare chiar nu se putea face mai mult? Decanul Facultatii de Stomatologie, Vasile Burlui, a ramas in functie, prin vointa Senatului UMF Iasi, cu toate ca fostul ministru Andrei Marga l-a suspendat. Singurele sanctiuni aplicate in cazul UMF-Ecologica Bucuresti sunt desfacerea contractului de munca secretarei Jana Condurache si diminuarea salariului cu 5 la suta pentru o perioada de trei luni secretarei Dana Bugeac. Adica praf in ochi pentru opinia publica, care asteapta pedepsirea vinovatilor in acest caz. Poate ca Politia va lua mai in serios aceasta ancheta si ca in curand vom afla si rezultatele concrete ale acesteia. Aplicarea legilor statului trebuie sa se faca in mod egal pentru toti cetatenii. Noi promitem ca vom fi primii care vom publica rezultatul cercetarilor. Daca acestea se vor finaliza vreodata... "Dinastia elefantilor" este greu de zdruncinat De multi ani, Vasile Burlui este decan al Facultatii de Stomatologie si patroneaza o afacere privata cu profil similar La 27 octombrie 1998, cotidianul Romania libera publica un urias articol oferind documente din categoria Strict secret detinute de fosta Securitate, conform carora conducerea de atunci a prestigioasei scoli superioare de medicina, Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" Iasi, era acuzata de colaborare cu Securitatea. Conducerea Institutului de Medicina si Farmacie Iasi, adica UMF-ul de astazi, a ramas neschimbata, in completarea documentelor publicate atunci articolul insiruind o suma de fapte, unele cu caracter penal, ramase, intentionat sau nu, nedovedite si implicit nepedepsite. Despre "dinastia elefantilor" din UMF s-a scris in nenumarate randuri in ultimii ani postdecembristi, fara sa se schimbe ceva. Numele lui Vasile Burlui spre exemplu, actualul decan al Facultatii de Stomatologie, sef de clinica medicala si patron al Universitatii "Apollonia" (acum in prag de acreditare), apare mentionat in Opisul Persoane de Sprijin in anul 1983. Ulterior, membru marcat al PDSR pana la fuziunea cu PSDR, fost candidat la fotoliul de primar al Iasiului, Burlui a fost implicat in numeroase afaceri veroase care au scandalizat lumea medicala si opinia publica. Decan "la stat" si patron in paralel al unei universitati particulare aflata la concurenta neloiala cu UMF-ul, Vasile Burlui era acuzat ca "ani buni a abuzat de aceasta functie la stat, utilizand spatiile, bunurile, tehnica si aparatura UMF in scopuri private", oferind astfel servicii studentilor-clienti. Catalogat drept "fortareata imbatabila a ilegalitatilor", numele sau a fost implicat si in recentul scandal privind diplomele false eliberate cu antetul UMF unor cetateni din Italia, care si-ar fi cumparat studentia la Iasi cu valuta forte. In acelasi scandal apare mentionat si numele actualului rector al UMF, Carol Stanciu (membru PSD, in "mandatul de rector" fiind invinuit ca ar fi facut "abuz de putere prin incalcarea Cartei Universitare si a Legii invatamantului, deturnari de fonduri prin fals, uz de fals, fonduri acordate de fostul MEN pentru cercetari stiintifice; prigonirea si ostracizarea sau inlaturarea din UMF a tinerelor cadre competente; intre 1992-1996 a tolerat campania de PDSR-izare a cadrelor didactice din UMF in cardasie cu Constantin Cotruz, deputat PDSR). Eusebie Zbranca, a carui colaborare a fost aprobata in 1985, este implicat conform aceluiasi articol, in "deturnari de fonduri prin fals si uz de fals, scandal dezvaluit presei de dr. Eugen Brailoiu, emigrat in SUA in urma ostracizarilor si persecutiilor la care a fost supus de Rectoratul UMF". In acelasi opis, apare si numele profesorului universitar Valeriu Rusu, care a parafat "adeziunea" la Securitate in 1983, acuzat in articolul de ziar ca nu ar fi strain de "implicare in persecutarea si intimidarea unor tinere cadre didactice din UMF, care au incercat sa promoveze pe criteriul competentei conferite de lucrarile stiintifice publicate in strainatate". Pe langa documente si acuzatii, pe umerii profesorului Rusu atarna greutatile penale pe care le-a savarsit fiul acestuia, Liviu Dan Rusu, individ declarat iresponsabil de fiecare data cand avea de dat socoteala in fata legii. Pentru a nu fi cazat printre infractori de drept comun, Liviu Rusu a scapat de carcera cu hartiute care justificau infractiunile prin aceea ca nu prezenta discernamant in momentul comiterii faradelegilor. Pentru exemplificare, urmatoarele randuri sunt graitoare. Fiul decanului Facultatii de Medicina Generala - scapat de doua ori de inchisoare La finele lunii iunie 1998, grecii Stamatios Koutouzis (student in anul III la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universitatii "Gr. T. Popa" Iasi) si fratele acestuia, Georgios Koutouzis, au fost arestati dupa ce in apartamentul in care locuiau cu chirie au fost descoperite 93 g cannabis, droguri procurate de la ieseanul Liviu Dan Rusu. Cateva zile mai tarziu, politistii Biroului Substante Toxice si Stupefiante din cadrul IPJ Iasi au descins in apartamentul proprietate personala al lui Liviu Rusu, din cartierul Pacurari, politistii nimerind taman cand acesta prepara droguri. A fost descoperit un laborator improvizat de preparare a substantelor stupefiante cu o instalatie improprie, rezultand produse apropiate calitativ de cele veritabile din categoria marijuana, opiu si cannabis. Familia Rusu a negat atunci acuzatiile aduse de politisti in privinta cantitatilor de materie prima descoperite in apartament folosite la prepararea drogurilor: un sac cu mac verde, un sac cu canepa indiana, 1 gram heroina si circa o jumatate kilogram cannabis. La 24 octombrie 1998, Liviu Rusu a fost declarat iresponsabil de catre o comisie de expertiza psihiatrica, inlaturandu-se astfel caracterul penal al faptei sale. Dupa o luna de spitalizare (transferat in septembrie din arestul IPJ in Pavilionul Psihosomatici I al Spitalului Universitar de Psihiatrie "Socola" Iasi), specialistii au concluzionat ca fiul decanului Facultatii de Medicina Generala din cadrul UMF sufera de psihopatie in contextul situational cu decompensari reactive si risc suicidar. Medicii au motivat ca psihopatia este o boala caracterizata in principal prin indiferenta, blazare, preponderent intalnita la tineri, generand impulsivitate si ajungand pana la automutilare in cazul in care nu se exprima temperamentul agresiv fata de altii. In actul de inculpare, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au mentionat ca Liviu Rusu sufera de schizofrenie paranoida. Caracterul penal a fost inlaturat prin invocarea articolului 48 din Codul Penal, dispunandu-se internarea acestuia pentru tratament obligatoriu, conform articolului 10 lit. e din Codul de Procedura Penala. Culmea justitiei a fost atinsa in noiembrie acelasi an, cand Liviu Rusu a scapat de instanta de judecata, dosarul de inculpare fiind clasat dupa ce magistratii au mentionat in rechizitoriu neinceperea urmaririi penale, invinuitul avand noua calitate de martor, alaturi de Georgios Koutouzis, in procesul intentat lui Stamatios Koutouzis, judecat sub acuzatia de trafic cu substante stupefiante. Interesant este si faptul ca, in primele noua luni ale aceluiasi an, 60% din cantitatea de droguri confiscata de politisti de pe piata ieseana a drogurilor provenea de la Liviu Rusu (din 0,786 kg droguri confiscate, 0,500 kg proveneau de la "martorul" Liviu Rusu, sacii cu mac verde si canepa indiana nefiind pusi la socoteala deoarece erau considerati materie prima). Pentru prepararea si plasarea substantelor narcotice, fiul decanului a primit drept pedeapsa o scurta perioada de detentie in arest si apoi la.. balamuc. La fel de interesant este si faptul ca acelasi individ a fost gasit iresponsabil si in decembrie 1991, presupus a fi implicat in afaceri tenebroase cu trafic de masini, arestat preventiv, dar eliberat tot dupa doua luni de captivitate, imediat ce s-a stabilit diagnosticul dezvoltare disociata in evolutie la o personalitate schizopata - fara discernamant.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite